Arhive categorie: Sinaxar

10 aprilie: Pătimirea Sfinţilor Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompia, Zinon, Alexandru, Teodor şi cei împreună cu dînşii

Decie, păgânul împărat al Romei, prin credinţa sa cea rea a închinării la idoli, vrând pe toţi să-i cufunde în groapa pierzării, ca un fiu al diavolului, a trimis poruncă în toate părţile stăpânirii sale, ca toţi creştinii să fie atraşi cu sila la închinarea de idoli şi la gustarea din cele jertfite idolilor; iar cei ce se vor împotrivi, să primească judecată şi pedeapsă. După ce a ajuns acea poruncă în Africa, la ighemonul Fortunaţian, şezând ighemonul la judecată şi chemând pe tot poporul la sine, astfel le zicea: „Jertfiţi zeilor, iar de nu, cu cumplite chinuri vă veţi munci şi rău veţi muri”.

Aceasta zicând, a pus uneltele cele de muncire dinaintea poporului, pe care văzându-le, mulţi s-au înfricoşat şi supunându-se ighemonului, s-au depărtat de credinţa în Hristos. Iar unii dintre credincioşi, în număr de patruzeci, cu tărie au vrut să moară pentru Hristos. Şi grăiau cu nădejde unul către altul: „Păziţi-vă, fraţilor, ca să nu ne lepădăm de Hristos, Dumnezeul nostru, ca nici Acela să nu se lepede de noi înaintea Tatălui Celui ceresc şi a sfinţilor Lui îngeri. Aduceţi-vă aminte de ceea ce a zis Domnul: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă; ci vă temeţi mai mult de cel ce poate şi sufletul şi trupul să-l piardă în gheenă„. Astfel robii lui Hristos întărindu-se unul pe altul cu cuvinte, ighemonul Fortunaţian le-a zis: „Vă văd bărbaţi înţelepţi, desăvârşiţi cu anii şi mă minunez pentru ce staţi într-o nebunie ca aceasta; căci mărturisiţi că Acela este Dumnezeu şi Împărat, pe care evreii, ca pe un făcător de rele, L-au răstignit”. Continuă să citești

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL, IRINA ŞI NICOLAE DIACONUL – MARTIRIZAȚI ÎN MARȚEA SĂPTĂMÂNII LUMINATE

Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.

Viața Sfinților Mucenici Rafael preotul, Irina fecioara și Nicolae diaconul
(prăznuiți în Marțea din Săptămâna Luminată și pe 9 aprilie)

1. O făgăduință uitată

Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.
Noii locatari ai imobilului vedeau în preaj­ma sărbătorilor un preot înalt, cu o pri­vire blândă, cădind și binecuvântând. Dar preotul cel cu pri­virea plină de bunătate nu apărea numai în a­ceastă casă, ci, deseori, se înfățișa pe colina Ka­ryes unde se mai păs­trau încă zidurile de la o biserică pustni­cească închinată Maicii Dom­nu­lui. Locui­torii din Karyes au văzut de multe ori această bi­sericuță inundată de o lumină cerească și au auzit cântări de o frumusețe nepămân­tea­nă. Cu toate că se afla pe moșia unui turc, în a­ceastă bisericuță se săvârșea Sfânta Litur­ghie o singură dată pe an: în ziua de marți din Săptămâna Lu­minată. Nimeni nu știa de ce se săvârșea Sfânta Li­turghie în acea zi, dar se păstra această tradiție sfântă. Continuă să citești

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL, IRINA FECIOARA ŞI NICOLAE DIACONUL. VIAȚA ŞI MINUNILE (prăznuiţi în Marţea Luminată și pe 9 aprilie)

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL PREOTUL, IRINA FECIOARA ŞI NICOLAE DIACONUL

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL, IRINA FECIOARA ŞI NICOLAE DIACONUL. VIAȚA ŞI MINUNILE

– Moaştele lor au fost aflate între anii 1952-1962 –

Aceşti trei sfinţi martiri l-au mărturisit pe Hristos Domnul și s-au jertfit pentru El în anul 1463. Chiar dacă au trăit acum 547 de ani, totuşi îi putem aşeza între  sfinţii secolului XX pentru că prin apariţiile lor, fie în vise sau în stare de veghe, între anii 1959 – 1962 ne-au descoperit amănunţit viaţa şi pătimirile lor martirice. Pomenirea lor se face în fiecare an la 9 aprilie.

Istoricul colinei Karyes

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în  insula grecească Lesvos, satul Thermi. La un kilometru de acest sat se află colina Karyes sau Călugărul. Aceasta şi-a luat numele de Karyes de la asceţii care au trăit aici, unii dintre ei – potrivit tradiţiei -, au fost chiar ucenici ai Sfântului Grigore Palama Arhiepiscopul Tesalonicului.

Numele de Călugărul a fost dată de locuitorii satului care adeseori vedeau un călugăr  cu o cădelniţă în mână care umbla  pe deasupa acelui loc şi tămâia, apoi dispărea într-o strălucire de lumină. Continuă să citești

SFÂNTUL CUVIOS NICON, EGUMENUL PECERSKĂI (23 martie)

Sf Nikon_Kiev_Pecerska

Преподобний Никон Великий, ігумен Києво-Печерського монастиря (1078-1088)

SFÂNTUL CUVIOS NICON, EGUMENUL PECERSKĂI (23 martie)

Când Domnul a rânduit să se sădească în Rusia roditorul pom al vieţii monahale, prin cuviosul părintele nostru Antonie, i-a dăruit acestuia şi un vrednic ucenic şi împreună nevoitor. Acesta a fostcuviosul Nikon.
Îndată ce a venit lângă harnicul şi bunul învăţător Antonie, a început cu zel să imite străduinţele ascetice ale acestuia, urcând cu repeziciune pe treptele scării virtuţilor. În plus a dovedit însuşiri speciale de bun organizator şi înţelept conducător al oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, pe calea vieţii ascetice.

Continuă să citești

12 martie: SFÂNTUL PAUL AURELIAN, EPISCOP DE LÉON, IUBITORUL DE VIAŢĂ RETRASĂ (†12 martie 594)

Folosit mai des în România începând cu secolul al XIX‑lea, numele bărbătesc Aurelian a fost mereu legat de împăratul Romei care a efectuat celebra retragere aureliană a trupelor romane din Dacia. Multora nu le este cunoscut faptul că există unii sfinți care au purtat acest nume: Aurelian, Episcop de Limoges (†10 mai, sec. I sau III); Aurelian, Mucenic din Pavia (†22 mai 251); Aurelian, Episcop de Arles (†16 iunie 551); Paul Aurelian, Episcop de Léon (†12 martie 594); Aurelian, Arhiepiscop de Lyon (†4 iulie 895).

Mă voi opri asupra vieții ierarhului Paul Aurelian, ocrotitorul regiunii franceze a Léonului şi iubitorul de viaţă retrasă. Wormonoc, unul dintre biografii sfântului, spune că Paul Aurelian s‑a născut în 482, în provincia Penohen din Regatul Morgannwg. A fost fiul unui demnitar roman bogat și educat, Porphius Aurelianus. Viitorul episcop a avut opt frați și trei surori, care au fost trecute în rândul sfinților: Sitovolia, Juthwara și Wulvella. Continuă să citești

SFÂNTA WALBURGA (25 februarie)

Sfânta Walburga este prăznuită pe 1 mai (mutarea moaștelor) și pe 25 februarie. Sfânta Walburga se numără între Sfinții Apusului, de dinaintea Marii Schisme (1054), sfinți ce sunt aproape cu desăvârșire necunoscuți în rândul credincioșilor ortodocși din Răsărit.

7 iulie_Sfântul Willibald de Eichstätt

Sfântul Willibald de Eichstätt (7 iulie)

S-a născut în Devonshire, Anglia, în jurul anului 710. A fost fiica unui căpitan saxon și sora Sfinților Wilibald și Winbald. Walburga a fost educată la Mănăstirea Wimborne din Dorset, unde a și devenit maică. În 748 a fost trimisă alături de Sfânta Lioba în Germania pentru a-l ajută pe Sfântul Bonifatie în activitatea sa misionară.Sfânta Lioba

Sfântul Willibald a activat vreme de patruzeci de ani ca misionar în Bavaria și a devenit primul episcop de Eichstatt. La Heidenheim, lângă Stuttgart, acesta a înființat o mănăstire mixtă, al cărui stareț a fost fratele său, Sfântul Winebald.

Sfântul Bonifatie

Sfântul Bonifatie, Luminatorul Germaniei

Timp de mulți ani această mănăstire a fost renumită pentru pregătirea viitorilor clerici. Starețul împreună cu sora sa, Sfânta Walburga, l-au ajutat pe Sfântul Bonifatie în organizarea Bisericii din întrega regiune. După moartea Sfântului Winebald în 761, sora sa a devenit stareța așezământului monahal mixt până la trecerea sa la cele veșnice în 779.

Sfânta Walburga a fost înmormântată în Heidenhelm. După o vreme moaștele sale au fost mutate în Biserica Sfânta Cruce din Eichstatt. În scurt timp mormântul său a început să izvorască mir. Tot la mormântul sfintei s-au petrecut numeroase vindecări minunate. Acesta a devenit un important loc de pelerinaj.

Mutarea moaștelor Sfintei Walburga a avut loc pe 1 mai, zi care a coincis cu “Noaptea Valpurgiei (în germană Walpurgisnacht), noaptea închinată zeiței germane a fertilității Walpurgis, când vrăjitoarele se întâlnesc într-un loc din Munții Harz pentru practicarea magiei. Din nefericire, asemănarea dintre nume a condus la o confuzie. După credința populară din Germania, în această noapte vrăjitoarele și demonii se dezlănțuie pentru câteva ore, vestind sosirea primăverii. Tot în Germania se spune că pe 1 mai își fac apariția spiritele pământului și zânele, pentru a trece pământul în siguranță la sezonul de vară. Oamenii sărbătoresc prin petreceri mari, însoțite de mâncare și mături între picioare pe deal și privesc înainte la anotimpul ce urmează.

De asemenea teiul este un copac asociat cu Sfânta Walburga. Capela în care trăia aceasta, în Bavaria, se spune că avea forma unui copac de tei și era înconjurată de o mulțime de astfel de arbori.

Moaștele Sfintei Walburga și cele ale fraților ei, Sfinții Wilibald și Winbald,  sunt cinstite în prezent în Eichstätt.

VIAȚA SFÂNTULUI SFINȚITULUI MUCENIC ERMOGHEN, PATRIARHUL MOSCOVEI (17 februarie)

ermogen, patriarhul Moscovei

Acesta se născu în Kazan în preajma anului 1530. După cum el însuși mărturisește, sluji ca preot într-o biserică a Sfântului Nicolae din apropierea târgului din Kazan. Mai apoi îmbrăcă haina monahală, iar din 1582 deveni arhimandrit al mănăstirii Schimbării la Față din Kazan, iar 13 mai 1589 fu uns episcop și cel dintâi mitropolit al Kazanului.

În vreme slujirii sale ca preot în biserica Sfântului Nicolae, fu aflată icoana Maicii Domnului din Kazan.

Cu binecuvântarea arhiepiscopului Ieremia al Kazanului, sfântul Ermoghen purtă pe brațe icoana de la locul aflării sale până la biserica Sfântului Nicolae unde slujea acesta. Având darul scrisului, sfântul Ermoghen scrise în anul 1594 despre minunata aflare a icoanei și minunile săvârșite prin harul ei.

În anul 1591, sfântul adună tătarii botezați de curând în biserică și vreme de mai multe zile îi învăță dreapta credință.

Un an mai târziu, în 1592, cinstitele moaște ale sfântului Gherman, arhiepiscopul Kazanului care trecuse la cele veșnice în Moscova la 6 noiembrie 1567, în vremea molimei, fură mutate în biserica Sfântului Nicolae unde slujea sfântul Ermoghen.

Mai târziu, cu binecuvântarea patriarhului Iov, sfântul Ermoghen mută moaștele sfântului Gherman în mănăstirea Adormirii Maicii Domnului Sviajsk.

La 9 ianuarie 1592, sfântul Ermoghen trimise o scrisoare patriarhului Iov prin care îi cerea binecuvânta pomenirea în Kazan a ostașilor care își dăduseră viața pentru apărarea dreptei credinței și a patriei în lupta împotriva tătarilor. Pomeni și numele a 3 mucenici care pătimiseră în Kazan pentru credința în Hristos. Cel dintâi era Ioan care se trăgea din Nijni Novgorod (pomenit la 24 ianuarie) și fusese prins de tătari. Ceilalți doi erau Ștefan și Petru, tătarii drept credincioși (pomeniți la 24 martie). Sfântul Ermoghen își mărturisi mâhnirea că numele acestor sfinți nu sunt pomeniți în Duminica Ortodoxiei și nu li se cânta „veșnica pomenire”.

Drept răspuns la scrisoarea sa, patriarhul hotărî la 25 februarie ca în ținutul Kazan să se săvârșească o panihidă pentru toți ostașii căzuți pe câmpurile de luptă din Kazan și din preajma acestuia în prima duminică după sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului (1 octombrie) și binecuvântă pomenirea martirilor, lăsând pe sfântul Ermoghen să stabilească ziua când se va săvârși aceasta. Sfântul Ermoghen trimise hotărârea patriarhului Iov în întreg ținutul Kazanului, cerând a se săvârși în ziua de 24 ianuarie Liturghii, Panihide și Litii în toare bisericile și mănăstirile din Kazan.

În anul 1595, prin râvna și evlavia sfântului ierarh Emorghen, fură descoperite cinstitele moaște ale sfântului Gurie, arhiepiscopul Kazanului și ale sfântului Varsanufie, episcopul Tverului. Nespusă îi fu bucuria când află trupurile lor și hainele ce îi acopereau necuprinse de stricăciune și pline de bună mireasmă.

Cneazul Teodor Ioannovici (1584-1598) porunci a se ridica în mănăstirea Schimbării la Față o biserică din piatră în care să fie așezate cu cinste și evlavie moaștele celor doi sfinți ierarh făcători de minuni. Sfântul Ermoghen însuși scrise vieție sfinților ierarhi Gurie și Varsanufie.

Fiind aflat vrednic, mitropolitul Ermoghen fu ales patriarg al Moscovei la 3 iulie 1606 în Catedrala Adormirii Maicii Domnului. Iubitor al smereniei, sfântul Ermoghen sosi la catedrală așezat pe un măgar.

Slujirea sa în scaunul de patriarh fu săvârșită în vremuri tulburi. Sfântul păstor se osteni mult în lupta cu Uniația și încercarea catolicilor apuseni de a sfâșia poporul drept credincios.

Tulburările crescând tot mai mult, polonezii și trădătorii ruși dădură foc orașului, îl forțară pe sfântul patriarh să părăsească tronul patriarhal și îl închiseră în mănăstirea Ciudov.

În Lunea Săptămânii luminate din anul 1611, miliția rusească se apropie de Moscova și începu asediul Kremlinului care ținu câteva luni. Asediați în Kremlin, polonezii trimiseră mesageri sfântului Ermoghen cu cererea de a porunci miliției să părăsească orașul, amenințându-l cu moartea dacă se va împotrivi.

Sfântul păstor răspunse neînfricat: „Ce sunt amenințările voastre către mine? Eu mă tem numai de Dumnezeu. Dacă dușmanii noștri vor părăsi Moscova, voi binecuvânta ca miliția rusească să se retrag din Moscova, iar dacă rămân, binecuvântez ca aceasta să rămână neclintită și să își dea viața pentru credința cea adevărată”.

În vremea șederii sale în închisoare, sfântul Ermoghen trimise o ultimă scrisoare poporului rus în care binecuvânta biruința armatei asupra invadatorilor.

Comandanții ruși nu reușiră să ajungă la o înțelegere în preluarea Kremlinului și eliberarea sfântului Ermoghen. Din această pricină, sfântul păstor pătimi vreme de 9 luni în detenție îngrozitoare pentru ca la 17 februarie 1612, din pricina foamei, să își dea sufletul său cel râvnitor în mâinile Domnului.

În cele din urmă, ținutul rusesc fu eliberat, după cum binecuvântase sfântul Ermoghen. Trupul său fu înmormântat cu mare cinste în mănăstirea Ciudov, iar în anul 1654 fu mutat în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova unde săvârși mulțime mare de minuni.

Biserica îl proslăvi cu sfinții la 12 mai 1913. Pomenirea sa se săvârșește la 17 februarie (1612, mutarea sa la odihna cea veșnică), 12 mai (1913, proslăvirea sa cu sfinții) și 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei).

SFÂNTUL IERARH SIGFRID, LUMINĂTORUL SUEDIEI DIMPREUNĂ CU SFINŢII SĂI NEPOŢI MARTIRI: UNAMAN PREOTUL, SUNAMAN DIACONUL ŞI VINAMAN IPODIACONUL († 1045, sărbătoriţi la 15 februarie)

Sfântul Ierarh Sigfrid este cel care a adus lumina Evangheliei lui Hristos în Suedia de astăzi, tocmai de aceea este supranumit şi Luminătorul Suediei. El l-a botezat în anul 1008 la Husaby, în estul provinciei Gothland, pe Regele Olof Skötkonung, Regina Estrida, copiii şi curtea lor, la fântâna care este numită până astăzi „Fântâna Sfântului Sigfrid”, loc de primenire duhovnicească pentru numeroşii pelerini de odinioară. La 300 de metri de „Fântâna Sfântului Sigfrid” se află o străveche biserică din piatră din secolul XII, construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, din secolul XI unde se crede că ar fi fost înmormântați Regele suedez Olof şi Regina Estrida, părinţii prințesei vikinge Ingegerd, ce care a îmbrăcat mai târziu haina monahală și a sfințeniei, cunuscută îndeobște ca Sfânta Ana de Novgorod. Sfântul Sigfrid este protectorul catedralei şi al oraşului său de reşedinţă Växjö, unde avem şi o parohie ortodoxă română ocrotită de Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Iosif din Maramureş şi Sigfrid, Luminătorul Suediei. Continuă să citești

Sfântul Cuvios Isaachie Zăvorâtul de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (14 februarie)

(Sursă: http://www.smolensk2.ru/images/img_2773.jpg)

Cuviosul Isaachie se îndeletnicise în lume cu negoţul şi strânsese astfel multe bogăţii, însă gândindu-se la cât de deşarte sunt toate cele ale lumii, se hotărî să lase tot şi să se facă monah. Astfel merse la Lavra Peşterilor, unde pentru ascultarea sa primi haina monahală. De atunci se dărui unor aspre nevoinţe, căci cu binecuvântarea cuviosului stareţ Antonie, se zăvorî în cel mai adânc colţ al peşterii, în cea mai întunecată dintre chilii, care era umedă şi foarte strâmtă. Pentru a-şi chinui şi mai mult trupul, îşi scoase cămaşa de lână pe care o purtau toţi fraţii şi se îmbrăcă cu o blană de capră aspră care se uscă pe trupul său. Astfel se zidi în chilia sa, rugându-se neîncetat cu lacrimi zi şi noapte, odihnindu-se numai puţin pe un buştean, mâncând o dată la două zile puţină pâine uscată şi bând puţină apă, pe care le aducea însuşi cuviosul stareţ. Petrecu astfel şapte ani.

Continuă să citești

SFÂNTA CUVIOASĂ ANA DIN NOVGOROD († 1050, sărbătorită la 10 februarie)

VIAŢA SFINTEI CUVIOASE ANA DIN NOVGOROD

Sfânta Cuvioasă Ana a fost fiica primului rege creştin al Suediei, Olof Skötkonung, devenind, datorită sfinţeniei vieţii ei, una dintre cele mai venerate sfinte din calendarul ortodox slav. Sfânta Ana ocroteşte foarte multe aşezăminte euharistice în Rusia şi în nordul Europei. Dimpreună cu Sfintele Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi Teodora de la Sihla este protectoarea parohiei ortodoxe române din oraşul Århus, Danemarca.

Prinţesa vikingă a fost cunoscută în patria ei ca Ingegerda, dar când a venit în Rusia ruşii au numit-o Irina. Numele de Ana l-a primit cu puţin înainte de moarte, când a luat chipul monahicesc. Ana a beneficiat de o blagloslovită creştere duhovnicească, căci tatăl său şi mama sa, Regina Estrida, erau amândoi cu totul dăruiţi noii lor credinţe creştine. Despre Regina Estrida se spune că „descindea din cea mai aleasă familie a Suediei, fiind vestită pentru mintea ei strălucită, inima plină de dragoste şi dărnicia ei. Toţi copiii ei au rămas vestiţi pentru drăgălăşenia lor şi înaltele lor daruri duhovniceşti”. Continuă să citești