Arhiva categoriei: Sinaxar

SFÂNTUL IERARH SIGFRID, LUMINĂTORUL SUEDIEI DIMPREUNĂ CU SFINŢII SĂI NEPOŢI MARTIRI: UNAMAN PREOTUL, SUNAMAN DIACONUL ŞI VINAMAN IPODIACONUL († 1045, sărbătoriţi la 15 februarie)

Sfântul Ierarh Sigfrid este cel care a adus lumina Evangheliei lui Hristos în Suedia de astăzi, tocmai de aceea este supranumit şi Luminătorul Suediei. El l-a botezat în anul 1008 la Husaby, în estul provinciei Gothland, pe Regele Olof Skötkonung, Regina Estrida, copiii şi curtea lor, la fântâna care este numită până astăzi „Fântâna Sfântului Sigfrid”, loc de primenire duhovnicească pentru numeroşii pelerini de odinioară. La 300 de metri de „Fântâna Sfântului Sigfrid” se află o străveche biserică din piatră din secolul XII, construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, din secolul XI unde se crede că ar fi fost înmormântați Regele suedez Olof şi Regina Estrida, părinţii prințesei vikinge Ingegerd, ce care a îmbrăcat mai târziu haina monahală și a sfințeniei, cunuscută îndeobște ca Sfânta Ana de Novgorod. Sfântul Sigfrid este protectorul catedralei şi al oraşului său de reşedinţă Växjö, unde avem şi o parohie ortodoxă română ocrotită de Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Iosif din Maramureş şi Sigfrid, Luminătorul Suediei. Continuarea

SFÂNTA CUVIOASĂ ANA DIN NOVGOROD († 1050, sărbătorită la 10 februarie)

VIAŢA SFINTEI CUVIOASE ANA DIN NOVGOROD

Sfânta Cuvioasă Ana a fost fiica primului rege creştin al Suediei, Olof Skötkonung, devenind, datorită sfinţeniei vieţii ei, una dintre cele mai venerate sfinte din calendarul ortodox slav. Sfânta Ana ocroteşte foarte multe aşezăminte euharistice în Rusia şi în nordul Europei. Dimpreună cu Sfintele Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi Teodora de la Sihla este protectoarea parohiei ortodoxe române din oraşul Århus, Danemarca.

Prinţesa vikingă a fost cunoscută în patria ei ca Ingegerda, dar când a venit în Rusia ruşii au numit-o Irina. Numele de Ana l-a primit cu puţin înainte de moarte, când a luat chipul monahicesc. Ana a beneficiat de o blagloslovită creştere duhovnicească, căci tatăl său şi mama sa, Regina Estrida, erau amândoi cu totul dăruiţi noii lor credinţe creştine. Despre Regina Estrida se spune că „descindea din cea mai aleasă familie a Suediei, fiind vestită pentru mintea ei strălucită, inima plină de dragoste şi dărnicia ei. Toţi copiii ei au rămas vestiţi pentru drăgălăşenia lor şi înaltele lor daruri duhovniceşti”. Continuarea

SFÂNTUL IERARH IONA, MITROPOLITUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII (31 martie)

Sfântul Ierarh Iona, Mitropolitul Moscovei și făcătorul de minuni al Întregii Rusii este prăznuit pe 31 martie (ziua adormirii în Domnul), pe 27 mai (ziua mutării cinstitelor moaște în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin), pe 15 iunie și pe 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei).

Sfântul Iona s-a născut în orașul Galich (Rusia), într-o familie credincioasă. Tatăl său se numea Teodor.

Tânărul a primit tunderea în monahism la una din mănăstirile de pe lângă Galich, pe când avea doar doisprezece ani. După aceea el s-a transferat la Mănăstirea Simonov din Moscova, unde a îndeplinit mai multe ascultări vreme de mulți ani.

foti-moskovski-iona-moscovski

Sfântul Fotie, Mitropolitul Moscovei (prăznuit pe 27 mai și 2 iulie) & Sfântul Ierarh Iona, Mitropolitul Moscovei (31 martie si 27 mai)

Odată, când Sfântul Fotie, Mitropolitul Moscovei (prăznuit pe 27 mai și 2 iulie) a vizitat Mănăstirea Simonov, după ce s-a rugat a binecuvântat pe Arhimandrit și pe frați, după care a dorit să binecuvânteze pe fiecare călugăr în locurile în care își îndeplinesc ascultările lor monahale.

Când a ajuns la brutărie, l-au găsit pe Sfântul Iona adormit, epuizat fiind de munca sa. Deși dormea, degetele de la mâna dreaptă a sfântului erau poziționate într-un gest de binecuvântare. Sfântul Fotie le-a spus însoțitorilor săi să nu-l trezească pe călugărul istovit. După aceasta, Mitropolitul s-a apropiat și l-a binecuvântat pe călugărul adormit, proorocind celor prezenți că acest monah va fi un mare ierarh al Bisericii Ruse și pe mulți va ghida pe calea mântuirii.

Proorocia Sfântului Fotie s-a adeverit câțiva ani mai târziu. Sfântul Iona a fost hirotonit Episcop de Riazan și Murom.

Continuarea

SFÂNTUL IERARH PETRU, MITROPOLITUL MOSCOVEI (21 decembrie)

sfantul_ierarh_petru_mitropolitul_moscovei0

Sfântul Ierarh Petru, Mitropolitul Moscovei este prăznuit pe 24 august (mutarea Sfintelor Moaște), 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei) și 21 decembrie.

În unele sinaxare este amintit ca Mitropolit „al Kievului și a Toată Rusia”, iar în altele „al Moscovei și a Toată Rusia”. Ambele denumiri sunt valabile.

Sfântul Ierarh Petru s-a născut în Volinia din părinți evlavioși, Teodor și Eupraxia. Chiar înainte de a-l naște pe fiul ei, Domnul i-a revelat Eupraxiei, binecuvântarea de care se va învrednici fiul ei.

La vârsta de 12 ani, tânărul Petru a intrat în mănăstire. El a studiat cu folos cărțile din acele vremuri și a îndeplinit cu înverșunare ascultările monahale. Viitorul sfânt și-a dedicat mare parte din timp studiind cu atenție Sfintele Scripturi, și de asemenea, a studiat iconografia ortodoxă, învățând tainele pictării icoanelor. Icoanele pictate de Sfântul Petru au fost împărțite fraților din mănăstire, dar și pelerinilor care vizitau mănăstirea. Continuarea

VIAȚA SFÂNTULUI SFINȚITULUI MUCENIC ERMOGHEN, PATRIARHUL MOSCOVEI (17 februarie)

ermogen, patriarhul Moscovei

Acesta se născu în Kazan în preajma anului 1530. După cum el însuși mărturisește, sluji ca preot într-o biserică a Sfântului Nicolae din apropierea târgului din Kazan. Mai apoi îmbrăcă haina monahală, iar din 1582 deveni arhimandrit al mănăstirii Schimbării la Față din Kazan, iar 13 mai 1589 fu uns episcop și cel dintâi mitropolit al Kazanului.

În vreme slujirii sale ca preot în biserica Sfântului Nicolae, fu aflată icoana Maicii Domnului din Kazan.

Cu binecuvântarea arhiepiscopului Ieremia al Kazanului, sfântul Ermoghen purtă pe brațe icoana de la locul aflării sale până la biserica Sfântului Nicolae unde slujea acesta. Având darul scrisului, sfântul Ermoghen scrise în anul 1594 despre minunata aflare a icoanei și minunile săvârșite prin harul ei.

În anul 1591, sfântul adună tătarii botezați de curând în biserică și vreme de mai multe zile îi învăță dreapta credință.

Un an mai târziu, în 1592, cinstitele moaște ale sfântului Gherman, arhiepiscopul Kazanului care trecuse la cele veșnice în Moscova la 6 noiembrie 1567, în vremea molimei, fură mutate în biserica Sfântului Nicolae unde slujea sfântul Ermoghen.

Mai târziu, cu binecuvântarea patriarhului Iov, sfântul Ermoghen mută moaștele sfântului Gherman în mănăstirea Adormirii Maicii Domnului Sviajsk.

La 9 ianuarie 1592, sfântul Ermoghen trimise o scrisoare patriarhului Iov prin care îi cerea binecuvânta pomenirea în Kazan a ostașilor care își dăduseră viața pentru apărarea dreptei credinței și a patriei în lupta împotriva tătarilor. Pomeni și numele a 3 mucenici care pătimiseră în Kazan pentru credința în Hristos. Cel dintâi era Ioan care se trăgea din Nijni Novgorod (pomenit la 24 ianuarie) și fusese prins de tătari. Ceilalți doi erau Ștefan și Petru, tătarii drept credincioși (pomeniți la 24 martie). Sfântul Ermoghen își mărturisi mâhnirea că numele acestor sfinți nu sunt pomeniți în Duminica Ortodoxiei și nu li se cânta „veșnica pomenire”.

Drept răspuns la scrisoarea sa, patriarhul hotărî la 25 februarie ca în ținutul Kazan să se săvârșească o panihidă pentru toți ostașii căzuți pe câmpurile de luptă din Kazan și din preajma acestuia în prima duminică după sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului (1 octombrie) și binecuvântă pomenirea martirilor, lăsând pe sfântul Ermoghen să stabilească ziua când se va săvârși aceasta. Sfântul Ermoghen trimise hotărârea patriarhului Iov în întreg ținutul Kazanului, cerând a se săvârși în ziua de 24 ianuarie Liturghii, Panihide și Litii în toare bisericile și mănăstirile din Kazan.

În anul 1595, prin râvna și evlavia sfântului ierarh Emorghen, fură descoperite cinstitele moaște ale sfântului Gurie, arhiepiscopul Kazanului și ale sfântului Varsanufie, episcopul Tverului. Nespusă îi fu bucuria când află trupurile lor și hainele ce îi acopereau necuprinse de stricăciune și pline de bună mireasmă.

Cneazul Teodor Ioannovici (1584-1598) porunci a se ridica în mănăstirea Schimbării la Față o biserică din piatră în care să fie așezate cu cinste și evlavie moaștele celor doi sfinți ierarh făcători de minuni. Sfântul Ermoghen însuși scrise vieție sfinților ierarhi Gurie și Varsanufie.

Fiind aflat vrednic, mitropolitul Ermoghen fu ales patriarg al Moscovei la 3 iulie 1606 în Catedrala Adormirii Maicii Domnului. Iubitor al smereniei, sfântul Ermoghen sosi la catedrală așezat pe un măgar.

Slujirea sa în scaunul de patriarh fu săvârșită în vremuri tulburi. Sfântul păstor se osteni mult în lupta cu Uniația și încercarea catolicilor apuseni de a sfâșia poporul drept credincios.

Tulburările crescând tot mai mult, polonezii și trădătorii ruși dădură foc orașului, îl forțară pe sfântul patriarh să părăsească tronul patriarhal și îl închiseră în mănăstirea Ciudov.

În Lunea Săptămânii luminate din anul 1611, miliția rusească se apropie de Moscova și începu asediul Kremlinului care ținu câteva luni. Asediați în Kremlin, polonezii trimiseră mesageri sfântului Ermoghen cu cererea de a porunci miliției să părăsească orașul, amenințându-l cu moartea dacă se va împotrivi.

Sfântul păstor răspunse neînfricat: „Ce sunt amenințările voastre către mine? Eu mă tem numai de Dumnezeu. Dacă dușmanii noștri vor părăsi Moscova, voi binecuvânta ca miliția rusească să se retrag din Moscova, iar dacă rămân, binecuvântez ca aceasta să rămână neclintită și să își dea viața pentru credința cea adevărată”.

În vremea șederii sale în închisoare, sfântul Ermoghen trimise o ultimă scrisoare poporului rus în care binecuvânta biruința armatei asupra invadatorilor.

Comandanții ruși nu reușiră să ajungă la o înțelegere în preluarea Kremlinului și eliberarea sfântului Ermoghen. Din această pricină, sfântul păstor pătimi vreme de 9 luni în detenție îngrozitoare pentru ca la 17 februarie 1612, din pricina foamei, să își dea sufletul său cel râvnitor în mâinile Domnului.

În cele din urmă, ținutul rusesc fu eliberat, după cum binecuvântase sfântul Ermoghen. Trupul său fu înmormântat cu mare cinste în mănăstirea Ciudov, iar în anul 1654 fu mutat în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova unde săvârși mulțime mare de minuni.

Biserica îl proslăvi cu sfinții la 12 mai 1913. Pomenirea sa se săvârșește la 17 februarie (1612, mutarea sa la odihna cea veșnică), 12 mai (1913, proslăvirea sa cu sfinții) și 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei).

13 decembrie: SFÂNTA OTILIA DE HOHENBURG (ALSACIA)

În vremea Regelui Austrasiei, Childeric al II-lea (650 – 675), ducele  Adalric (Etih), fiul intendentului suveranului, a vrut să întemeieze o mănăstire spre slava lui Dumnezeu. Niște vânători i-au au arătat un loc aflat pe o înălțime, care fusese pe vremuri fortificată. Aici a construit o biserică  și se pregătea să așeze călugări, când soția sa, Bereswinda, care era rudă cu Sfântul Leger (2 octombrie), a dat naştere unei fiice oarbe. Ducele a fost tulburat de aceasta și, deși era evlavios, a poruncit să fie omorâtă copila. Însă Bereswinda a încredințat-o unei slujnice care fusese dată afară și care a avut grijă de ea vreme de un an. Apoi  a dus-o la mănăstirea Balme (astăzi Baumeles Dames), a cărei stareță era o mătușă a Bereswinda. La un semn dumnezeiesc, episcopul irlandez Erhard de Ardagh, care pe vremea aceea străbatea Bavaria, a venit să o boteze cu numele de Otilia (Otilia înseamnă „lumina lui Dumnezeu”). Când a ieșit din scăldătoarea Botezului pentru a primi pecetea darului Sfântului Duh, copila și-a recăpătat vederea și l-a privit pe episcop cu ochi limpezi. Continuarea

SFÂNTUL CUVIOS MARCU GROPARUL DE LA LAVRA PEȘTERILOR DIN KIEV (29 dec.)

sf-marcu-groparul-kiev-lavra-pecerska-001

Acesta din clipa în care intră în mănăstire se dărui fără cruţare de sine ostenelilor, căci cele mai multe ceasuri ale nopţii le petrecea în rugăciune, dând trupul său numai puţină odihnă, tot astfel gusta numai puţină mâncare şi apă, iar ziua, afundat în adâncul peşterii sale, avea ascultarea să sape morminte pentru călugării care treceau la Domnul.

Cuviosul părinte era smerit şi cumpătat, iar orice lucru de prisos ajuns în mâinile sale îl dăruia îndată săracilor. Voind să îşi sporească nevoinţele îşi puse pe sub hainele sale sărăcăcioase bucăţi grele de fier pe care le purtă până la fericita sa adormire. Continuarea

VIAŢA SFÂNTULUI MUCENIC BONIFATIE (19 decembrie)

12-19-sf_bonifatie

Era în ma o femeie oarecare cu numele Aglaida, fata unui tată slăvit, anume Acachie, care fusese mai înainte antipat al aceleiaşi cetăţi a Romei. Aceasta fiind tânăra şi frumoasă la faţă, având multe averi ce-i rămăseseră de la părinţii ei şi ducând o viaţă liberă, fără bărbat legiuit, îşi petrecea zilele sale în desfrâu şi în păcate, fiind biruită de patima cea firească a neputinţei trupeşti. Ea avea la dânsa un om, caslugă credincioasă a casei şi a toată avuţia ei, cu numele de Bonifatie, tânăr şi frumos la chip. Cu acesta vieţuia în necurăţie. Nu spre ruşinare se vorbeşte aceasta, căci degrabă se va spune fericită şi minunata schimbare a acestora. Pentru că, fiind lăudaţi sfinţii lui Dumnezeu, nici păcatele lor cele mai dinainte nu se tac. Ca să se arate aceasta cum că nu toţi din tinereţe au fost buni şi drepţi, ci avându-şi firea stricată, asemenea multora, s-au săvârşit cu pocăinţa cea adevărată şi cu schimbarea cea bună, făcându-se mari prin faptele cele bune şi slăviţi cu sfinţenia, precum vom vedea. Că şi noi, păcătoşi fiind, să nu deznădăjduim de mântuire, ci să ne deşteptăm către ridicarea cea grabnică, ştiind, că după pocăinţa păcatelor, putem a fi sfinţi, Dumnezeu ajutându-ne, numai noi de vom vrea. Continuarea

VIAŢA SFINTEI MUCENIŢE LUCIA, FECIOARA (13 decembrie)

12-13-sf_lucia_fecioara

Când se răspândea prin toate părţile Siciliei cinstirea Sfintei muceniţe Agatia şi poporul Siracuzei venea de departe să se închine sfântului ei mormânt, în cetatea Catanei, Lucia, fecioara cea lăudată a fost între siracuzeni cea mai de frunte la praznic împreună cu alţii şi cu maică să Evtihia, care avea boala curgerii de sânge de patru ani, şi care nu se vindeca cu nici o doctorie de la doctori. Şi, săvârşindu-se slujbele bisericeşti, se citea Evanghelia în care se pomeneşte de femeia căreia îi curgea sânge şi care, prin atingerea hainei lui Hristos s-a tămăduit. Lucia a zis mamei sale: „De crezi celor ce s-au citit, mamă, crede şi aceasta, cum că Agatia, care a pătimit pentru Hristos, s-a învrednicit a avea de faţă totdeauna pe Acela, pentru a Cărui nume a pătimit. Deci atinge-te de mormântul ei cu credinţă şi te vei tămădui”. Continuarea