Arhive categorie: Sfințenii

Sfântul Cuvios Isaachie Zăvorâtul de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (14 februarie)

(Sursă: http://www.smolensk2.ru/images/img_2773.jpg)

Cuviosul Isaachie se îndeletnicise în lume cu negoţul şi strânsese astfel multe bogăţii, însă gândindu-se la cât de deşarte sunt toate cele ale lumii, se hotărî să lase tot şi să se facă monah. Astfel merse la Lavra Peşterilor, unde pentru ascultarea sa primi haina monahală. De atunci se dărui unor aspre nevoinţe, căci cu binecuvântarea cuviosului stareţ Antonie, se zăvorî în cel mai adânc colţ al peşterii, în cea mai întunecată dintre chilii, care era umedă şi foarte strâmtă. Pentru a-şi chinui şi mai mult trupul, îşi scoase cămaşa de lână pe care o purtau toţi fraţii şi se îmbrăcă cu o blană de capră aspră care se uscă pe trupul său. Astfel se zidi în chilia sa, rugându-se neîncetat cu lacrimi zi şi noapte, odihnindu-se numai puţin pe un buştean, mâncând o dată la două zile puţină pâine uscată şi bând puţină apă, pe care le aducea însuşi cuviosul stareţ. Petrecu astfel şapte ani.

Continuă să citești

SFÂNTUL CUVIOS IONA DIN KIEV, ucenicul Sfântului Serafim de Sarov (9 ianuarie)

sf-iona-din-kiev_-9-ianuarie

“Cuviosul Iona din Kiev s-a nascut la sfarsitul secolului al XVIII-lea si a murit la inceputul secolului al XX-lea. A trait 108 ani. Inca de mic copil Iona a fost luat la cer de trei ori, prima oara la un an, apoi pe la 5-6 ani si a treia oara a fost in Împaratia Cereasca pe la 7-9 ani. Toate acestea sunt scrise in cartea despre viata Cuviosului. A fost ucenic al Sfantului Serafim din Sarov timp de opt ani. In scrierile despre viata Sfantului Serafim nu se aminteste despre Cuviosul Iona, insa legenda spune ca atunci cand Iona s-a dus la Sarov, staretul Serafim i-a spus: ”De ce ai intarziat? Te astept de doi ani. Mi-a aratat Maica Domnului ca vei veni”. Cuviosul Iona avea atunci 30 de ani.

Inainte de a muri Sfantul Serafim de Sarov l-a indrumat pe Iona sa plece la manastirea Belobereskaia. Aici Cuviosului i s-a aratat de mai multe ori Maica Domnului care i-a spus sa plece la Kiev, pentru a ridica o manastire. Dar Iona se considera nevrednic sa faca o lucrare atat de mare. A plecat insa la Kiev si s-a oprit la manastirea Mihailovsk, apoi la manastirea Vidubitki. Credinciosii, afland despre harul lui Iona, au inceput sa vina la manastire, in numar tot mai mare, pentru a cere ajutorul parintelui. Aceasta a trezit invidia unor calugari cu mai putina credinta si Iona incepe sa fie prigonit chiar in interiorul bisericii.

Cuviosul Iona pleaca din manastire si se stabileste pe un deal din apropiere unde isi ridica o chilie. In martie 1865 i se arata din nou Maica Domnului, indemnandu-l din nou sa ridice o manastire. Maica Domnului stropeste cu apa sfintita locul viitoarei manastiri, momentul fiind imortalizat in doua fresce din Biserica Sfintei Treimi in care ne aflam. In jurul Cuviosului Iona se aduna mai multi calugari si enoriasi cu posibilitati materiale mai mari. In 1870 incepe zidirea Manastirii Sfanta Treime. Inca de la intemeiere manastirea a avut reguli foarte stricte. Aici nu erau primiti calugari de la alte manastiri ci numai tineri cu sufletul curat, neprihanit. Postul era sever, slujbele erau foarte lungi iar regulile vietii monahale erau foarte stricte. Nu e de mirare ca din aceasta manastire au iesit multe inalte fete bisericesti.

Cuviosul Iona a avut parte de o viata zbuciumata fiind, nu de putine ori, persecutat de oameni din afara bisericii dar si din interiorul ei. Prin intrigi a fost pana la urma inlaturat de la conducerea manastirii, in ultimii ani ai vietii sale. A avut insa foarte multi fii duhovnicesti si foarte multi oameni credinciosi l-au ajutat aducand cele necesare pentru construirea acestei biserici incepute in secolul al XIX-lea. Cuviosul a spus ca dupa moarte el va fi mucenic. In anii ’50 niste vandali au descoperit mormantul, l-au scos pe Cuvios din sicriu, i-au taiat capul si au jucat cu el fotbal. Aici in racla sunt acum moastele sfinte dar fara cap. Capul este probabil undeva peste granita, dus probabil de vreun credincios. Perioada comunismului a fost una foarte grea.“

In anul 1934 comunistii au inchis manastirea Cuviosului Iona, iar mai tarziu au deschis mormantul acestuia. Sfintele moaste au fost mutate intr-un cimitir din Kiev, dar in 1993 au fost aduse din nou in manastire de catre noua obste de calugari si asezate in racla in cripta bisericii. Cuviosul Iona a fost canonizat in 1996 de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina.

Un fragment din sfintele sale moaște se află în România la Schitul Sf. Gheorghe – Cloșca, Arhiepiscopia Tomisului. 

 

SFÂNTUL FERICIT IOAN ZĂVORÂTUL DIN SEZENOVO, CEL NEBUN PENTRU HRISTOS (+14 dec. 1839)

Sf Ioan din Sezenovsk

S-a născut pe 24 iunie 1791. A trăit doar 48 de ani. În anul 1988, a fost trecut în Soborul sfinților din Tambov. 

În Viața Sfântului Siluan Athonitul, scrisă de Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov, găsim referințe la acest sfânt, după cum urmează:

„…Au trecut mulți ani de atunci. Simeon (viitorul Sfânt Siluan – n.n.) a crescut, s-a făcut flăcău mare și voinic și lucra pe moșia cneazului Trubețkoi, nu departe de sat, unde fratele mai mare luase o clădire în construcție prin antrepriză. Lucrau în artel, Simeon ca tâmplar. Cei din artel aveau ca bucătăreasă o țărancă din sat. Odată, ea a plecat în pelerinaj și s-a dus, printre altele, și la mormântul cunoscutului nevoitor Părintele Ioan Sezenovski (mai corect, de la Sezenovo – n.n.) – Zăvorâtul (1791 – 1839). După ce s-a întors, ea a povestit despre viața lui sfântă și că la mormântul lui se fac minuni. Unii dintre bătrânii prezenți au confirmat cele spuse de ea și toți spuneau că Părintele Ioan a fost un om sfânt. 

Auzind această discuție, Simeon și-a zis: Continuă să citești

SFÂNTA CUVIOASĂ MUCENIȚĂ RAFAILA DIN CIGHIRIN

Sfârșitul mărturisitor al Cuvioasei Mucenițe Rafaila, egumena din Cighirin 

          Zile pe prăznuire: 10 decembrie,19 decembrie, 24 mai, 24 august – ziua mucenicescului sfârșit 

În luna august a anului 1926, în orașul ucrainean Cighirin, șase membri ai organizației locale ,,Ateul”, beți fiind, au organizat o cumplită ,,judecată” a egumenei Mănăstirii Sfintei Treimi – Maica Rafaila, în vârstă de 49 de ani. În toiul nopții, au dat buzna în casa în care viețuiau surorile și au tras-o afară pe întâi-stătătoare. Au legat-o de un copac și i-au dat foc, poruncindu-i să-și scoată crucea de la piept și să le dea obiectele de cult din biserică. Văzând acestea, maicile au ieșit cu icoana Maicii Domnului ,,Rugul aprins”, rugând-o pe Preacurata să le ajute. Și, dintr-o dată, a izbucnit o ploaie puternică! Turbați de mânie, chinuitorii au aruncat-o pe Maica Rafaila într-o căruță și au dus-o la vechiul abator al orașului. Acolo, mireasa lui Hristos a fost batjocorită și chinuită în chip neomenesc: au lovit-o cu putere în cap, i-au rupt șase dinți de sus, i-au smuls părul, i-au rupt falca, i-au frânt coastele, mâna dreaptă și picioarele. La sfârșit, chinuitorii au împuns-o nemilos cu baionetele și-au îngropat-o de vie! Așa și-a aflat Cuvioasa Rafaila sfârșitul vieții acesteia, nelepădându-se nicicum de Mirele său iubit și alăturându-se slăvitei cete a Sfinților Mucenici.

Curând după mucenicie, o soră de la mănăstire, pe nume Marta, ce urmărise dintr-un ascunziș toate cele petrecute, a dezgropat trupul Muceniței și, în taină, l-a îngropat în cimitirul din Cighirin. În anul 2002, în urma unor cercetări, mormântul Cuvioasei Rafaila a fost găsit, iar moaștele sale au fost strămutate în biserica Mănăstirii. Mulți dintre cei ce se roagă Cuvioasei Mucenițe Rafaila se tămăduiesc de dureri de cap și de dinți, cât și de felurite boli de cap, mâini și picioare; șomerii își găsesc de lucru, cei flămânzi află hrană, cei fără casă primesc adăpost. Este ocrotitoarea călătorilor și a șoferilor. 

 Material realizat cu sprijinul obștii Mănăstirii Nera

VIAȚA SFÂNTULUI AMFILOHIE, EPISCOPUL ICONIEI (23 noiembrie)

Viaţa Sfîntului Amfilohie, Episcopul Iconiei
(23 noiembrie)
 
 

Sfîntul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr şi îşi petrecea viaţa pustniceşte. El, fugind de gîlcevile şi tulburările lumeşti, petrecea în singurătate într-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osîrdie şi nevoindu-se într-o peşteră patruzeci de ani. Murind păstorul Bisericii Iconiei, îngerul Domnului s-a arătat noaptea lui Amfilohie şi i-a zis: „Amfilohie, să mergi în cetate şi să paşti oile cele dumnezeieşti!” Dar el n-a vrut.

Continuă să citești

SFÂNTUL CUVIOS VARLAAM, EGUMENUL PECERSKĂI (19 nov/2 dec)

Cuviosul Varlaam, Egumenul Pecerskăi († 1065)
– 19 noiembrie/ 2 decembrie – 

Sf Barlaam_Kiev_Pecerska

Преподобний Варлаам Печерський, був сином знатного київського боярина, і став першим настоятелем Києво-Печерського монастиря

    Strălucind cu faptele cele bune în întunecoasa peşteră, Cuvioşii părinţii noştri Antonie, Teodosie şi Nicon, cei trei luminători vrednici să stea înaintea scaunului Preasfintei Treimi, venea la dînşii de multe ori – îndulcindu-se de cuvintele curgătoare de miere ce ieşeau din gura lor -, fericitul Varlaam, care era născut din părinţi de neam bun şi de Hristos iubitor, fiu al lui Ioan cel întîi dintre boierii domnului Izaslav şi a maicii sale Maria, nepot lui Vişat celui slăvit şi viteaz, strănepot lui Ostramir voievodul, care strălucea cu tinereţea sa prin frumuseţea trupească şi curăţia sufletească. El a iubit foarte mult pe acei cuvioşi părinţi, încît a voit a locui cu dînşii şi a trece cu vederea toate cele din viaţa aceasta, slava şi bogăţia întru nimic socotindu-le. Pentru că l-a înfricoşat cuvîntul Domnului cel urmat de dînşii: Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decît bogatul să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

Continuă să citești

21 septembrie: Descoperirea moaștelor Sfântului Dimitrie, Mitropolitul Rostovului

În anul 1752 au fost efectuate reparații la Catedrala Zămislirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar la 21 septembrie (după aproape 43 de ani de la adormire) a fost descoperit trupul întreg și nestricat al Sfântului Dimitrie. Mormântul fusese afectat de igrasie, sicriul de stejar a putrezit, scrisul s-a șters, dar trupul sfântului, omoforul, sacosul, mitra și metanierul s-au păstrat intacte. După descoperirea Sfintelor Moaște, s-au săvârșit multe vindecări minunate.

Descoperirea moaștelor Sfântului Dimitrie, Mitropolitul Rostovului este prăznuită pe 21 septembrie.

În anul 1702, Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului a ajuns la catedrala din Rostov și a vizitat de asemenea și Mănăstirea Sfântului Iacob, Mitropolitul Rostovului (27 noiembrie și 23 mai).

Înainte cu trei zile de moartea sa, Sfântul Dimitrie a început a slăbi foarte mult și a tuși.

Pe 26 octombrie 1709, în ziua numelui său, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Zămislirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, după care a indicat celor prezenți locul în care vrea să fie înmormântat, în partea dreaptă a catedralei, zicând: „Iată locul meu de odihnă! Aici mă voi odihni pentru veșnicie!”.

Sfântul Dimitrie a adormit la 28 octombrie 1709.

După ce a fost îmbrăcat în toate veșmintele arhierești, pe care însuși le pregătise înainte de sfârșitul său, au pus în sicriu sfântul lui trup, iar sub cap, în loc de pernă, după porunca sa, diferite cărți alcătuite și scrise cu cerneală de mâna lui. În aceeași zi a fost așezat în biserica ce se afla aproape de chilia arhierească.

Auzindu-se în toată cetatea Rostovului de adormirea acestui bun păstor, s-a adunat popor mult la cinstitul lui trup, plângându-și învățătorul cel bun care-i ajuta în nevoi și în necazuri, povățuindu-i atât pe mireni cât și pe călugări și preoți.

Contrar dorinței sfântului, pe care și-a exprimat-o în testamentul său, clerul și poporul din Rostov a cerut locțiitorului tronului patriarhal, Mitropolitul Ștefan Yavorsky de Riazan, să săvârșească înmormântarea în Catedrala orașului, acolo unde erau îngropați toți cei ce fuseseră mai înainte arhierei ai Rostovului.

Mitropolitul Ștefan a insitat să-l îngroape pe prietenul său decedat lângă Sfântul Ioasaf, predecesorul Sfântului Dimitrie. Cu toate acestea, mormântul nu a fost pregătit până la sosirea Mitropolitului Ștefan, chiar dacă trecuse aproximativ o lună de la moartea sfântului.

La 25 noiembrie 1709, Mitropolitul Ștefan împreună cu soborul a săvârșit Sfânta Liturghie, apoi slujba înmormântării cu tot soborul, după care l-au dus în Mănăstirea Sfântului Iacov și l-au așezat în mormânt, în Catedrala Zămislirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în partea dreaptă așa cum indicase el, alături de Sfântul Ioasaf (predecesorul său).

Deoarece la sosirea Mitropolitului Ștefan, mormântul nu era încă pregătit, s-a făcut în grabă un cadru de  lemn în care a fost înmormântat corpul sfântului. Acest detaliu, prevăzut prin providența lui Dumnezeu, a condus la o descoperire rapidă a Sfintelor Moaște.

În anul 1752 au fost efectuate reparații la Catedrala Zămislirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar la 21 septembrie (după aproape 43 de ani de la adormire) a fost descoperit trupul întreg și nestricat al Sfântului Dimitrie. Mormântul fusese afectat de igrasie, sicriul de stejar a putrezit, scrisul s-a șters, dar trupul sfântului, omoforul, sacosul , mitra și metanierul s-au păstrat intacte.

După descoperirea Sfintelor Moaște, s-au săvârșit multe vindecări minunate, care au fost raportate Sfântului Sinod. Acesta a trimis pe Mitropolitul Silvestru de Suzdal și pe Arhimandritul Gabriel Simonov la Rostov pentru a cerceta moaștele Sfântului Dimitrie și pentru a afla detalii despre vindecările minunate.

În ziua de 29 aprilie 1757, Sfântul Sinod emite o hotărâre prin care îl canonizează pe Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, trecându-l în rândul sfinților, stabilind ca zi de sărbătoare datele de 28 octombrie (ziua adormirii sfântului), și 21 septembrie (ziua în care s-au descoperit sfintele sale moaște).

Un mic fragment din moaștele Sfântului Dimitrie al Rostovului poate fi venerat și la Schitul Sfântul Gheorghe – Cloșca (Arhiepiscopia Tomisului).

Continuă să citești

21 iulie/3 august: AFLAREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI PREOT MĂRTURISITOR ROMAN MEDVEDIA (1999)

sf roman din moscova

 

Cinstitele sale moaşte se află în Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Moscova.

Храм в честь Покрова Пресвятой Богородицы на Лыщиковой горе

Адрес : Россия, 109240, г. Москва, Лыщиков пер., 10 (м. „Таганская”, „Курская”).
Телефон(ы): (095) 915-02-95

История

Рака с мощами священноисповедника Романа – московского прот. Романа Ивановича Медведя ( -1937), причисленного к лику святых исповедников российских на Архиерейском соборе 2000 г.

Sf Roman Mart, Moscova

roman_medved_01

 

7 iunie: SFÂNTUL PANAGHIE BASIAS (+1888)

Sfântul Panaghís s-a născut în anul 1801 în Kefalonia dintr-o familie nobilă și de mic copil a arătat o inteligență sclipitoare și o mare dragoste pentru citirea cărților sfinte. Atunci când a murit tatăl lui, a fost obligat să își asume protecția mamei și a surorii sale și a început să practice profesia de dascăl, cu toate că era foarte tânăr. Dar nu după mult timp a demisionat pentru a evita să facă compromisuri în fața presiunii Autorităților engleze ocupante[i], pentru credința lui și sentimentele patriotice, și şi-a practicat profesia în privat până în ziua în care a hotărât să rupă orice legătură cu lumea, abandonându-și familia și cariera şi devenind monah la Mănăstirea Preasfintei Născătoare din Vlaherne, în insula Dio. După rugămințile insistente ale mamei lui, s-a întors la Lixuri, fără a renunța, însă, la viața ascetică pe care şi-o alesese.

agios-panagis-bassias

A fost hirotonit preot la vârsta de treizeci și cinci de ani și de atunci s-a dăruit în totalitate Bisericii, cu slujirea aproape zilnică a Sfintei Liturghii, cu predicarea cuvântului și mai ales cu exemplul virtuților evanghelice. Stătea în biserică ca un stâlp al rugăciunii, iar când ieșea, făcea milostenie celor nevoiași, îi vizita pe cei îndurerați sau aducea sufletele rătăcite înapoi la turmă. Nu a vrut niciodată să fie mutat la vreo parohie de mir, pentru a evita ispitele trupești și presiunile ocupanților, și de aceea s-a stabilit la mica Mănăstire a Sfântului Spiridon, de unde, timp de cincizeci de ani, a împărțit tuturor oamenilor de la Kefalonia tezaurul care era ascuns în inima lui.

Urmând exemplul Sfântului Gherasim (20 oct.) și a Sfântului Antim cel Orb (4 sept.), papa-Basias (parintele Basias) învăța și răspândea harul lui Dumnezeu în lume, fără a-şi părăsi schitul lui. Mergea, de asemenea, să slujească la toate bisericuțele care erau răspândite în jurul Lixuri-ului, unde se adunau mulțime de credincioși.

Vânzând toată averea familiei lui, a împărţit banii săracilor, pe care îi considera copiii lui. Când venea în oraș, îl urma întotdeauna un roi de femei sărace, cărora le dădea tot ce avea și ce nu avea, ajungând până și în situația de a rămâne fără mâncare.

Ca un nou Sfânt Nicolae, știa care familie avea deosebită nevoie și intervenea ca să sprijine și să întărească credința acelora în Dumnezeu. Dragostea lui pentru aproapele era însoţită de îndrăzneală și de multe ori intra în magazine, deschidea casieria și lua ce credea că e necesar pentru milosteniile lui. Într-o zi, un bucătar a refuzat să îi dea ceea ce-i ceruse, dar aluatul aceluia s-a stricat.

Sfântul Panaghis dobândise darurile înainte-vederii și al profeției, pe care le folosea pentru a îndrepta sufletele. Acelora care urmau să moară în curând, în mod insistent le recomanda să meargă la spovedit sau îi avertiza cu sugestii pe aceia care urmau să comită un păcat grav. Într-o noapte ploioasă, întâlnind pe drum pe cineva care mergea să păcătuiască a strigat: ”Păcat, păcat, întoarce-te la casa ta!” Altă dată, o mamă care tocmai își pierduse cei doi fii ai săi unul după altul, a căzut în disperare și s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Sfântul părinte a alergat la casa ei, aceasta a refuzat să îi deschidă, înjurându-l, dar Sfântul a deschis ușa făcând semnul Sfintei cruci. Când a intrat în casă, unde erau portretele celor doi copii morți, chipurile au prins viață și, scoțând pistoale, se împușcau unul pe altul. Sfântul Panaghis a dezvăluit atunci mamei lor că se îndrăgostiseră de aceeași femeie și ar fi murit în acest fel dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu pentru a preveni acest rău mai mare.

Altă dată, intrând într-o casă unde se pregătea mâncare într-o oală, deoarece așteptau musafiri, Sfântul a răsturnat-o fiindcă, mai înainte, venise un sărac și fusese alungat cu mâna goală.

Aceste daruri din belșug ale lui Dumnezeu nu i-au fost date lui Papa-Basias fără a-l chinui ”un ghimpe în trup” (II Corinteni 12,7). După aproape zece ani de la hirotonia lui, s-a îmbolnăvit de neurastenie, care l-a făcut să-și piardă controlul de sine: scotea strigăte, își rădea barba și părul, arunca afară tot ce găsea în fața lui. După șase luni, când și-a revenit, a atribuit boala păcatelor lui. În continuare, crize asemănătoare se repetau la fiecare doi sau trei ani. În cele din urmă, a stat la pat ultimii cinci ani din viața lui. Nu a fost lipsit de darurile descoperirii Dumnezeiești și mângâierea sufletelor, iar oamenii nu și-au pierdut în nici un fel dragostea și devotamentul față de el. Dimpotrivă, toți care sufereau de chinuri și necazuri, ori se aflau în greutăți, știau că ușa chiliei lui le era mereu deschisă, iar Sfântul părinte nu pregeta să se afle în mijlocul vieții bisericești din Kefalonia.

Sfântul a dobândit atâta prestigiu, încât deseori intervenea activ pentru a corecta nedreptățile sau a-i mustra pe cei responsabili de fapte imorale și întotdeauna dădea ascultare vocii lui Dumnezeu.

După ce a îndurat cu răbdare și recunoștință față de Dumnezeu crucea îndelungată și umilitoare a bolii, pe care unii o considerau un fel de ”Nebunie după Hristos” – Sfântul Panaghis a adormit în Domnul în data de 7 iunie 1888.

Timp de două zile și două nopți, credincioșii au venit să se închine Moaștelor lui, iar cinstirea lui a continuat să crească în mod spontan nu numai în Kefalonia, ci în toată Grecia, mai ales după mutarea moaștelor în 1976.[ii]

Sursa: Ieromonahul Makarios Simonopetritul, ”Noul sinaxar al Bisericii Ortodoxe” (volumul 10 – Iunie), Editura Indiktos.


[i] Insulele Ionice au fost sub protecție britanică (s-au unit cu Grecia în 1864). Guvernatorul britanic avea toată puterea, pe care o folosea de multe ori în detrimentul poporului și a tradițiilor ortodoxe.

[ii] Cinstirea Sfântului Panagis Bosia este un mare exemplu al modului tradițional ”de recunoaștere” al Sfinților în Biserica Ortodoxă, al cărui singur criteriu valabil este devotamentul spontan al poporului față de Dumnezeu.

1 iunie: CUVIOSUL AGAPIT, DOCTORUL PECERSKĂI

Moastele Sfantului Cuvios Agapit, Doctorul fara de arginti de la Pecerska

Când parintele nostru, Cuviosul Antonie al Pecerscai, era vestit prin darul tamaduirii, acest fericit Agapit a venit din Kiev la dânsul în pestera, dorind tamaduirea sufleteasca prin tunderea în sfânta rânduiala monahala, pe care a si câstigat-o, si a urmat cu tot sufletul vietii celei asemenea cu îngerii a Cuviosului Antonie, fiind el însusi martor al ispravilor aceluia si vazând cum acel mare barbat slujea singur bolnavilor si-i tamaduia cu rugaciunea sa; însa, acoperindu-si darul rugaciunii sale ce i se daduse, le dadea acelora verdeturi din mâncarea sa, ca si cum acelea erau pentru tamaduire.

   De aceea, vazând aceasta fericitul Agapit, s-a ostenit multi ani, râvnind la nevointele sfântului staret. Deci atunci când se îmbolnavea cineva din frati, fericitul îsi lasa chilia sa – pentru ca nu era nimic de furat într-însa – si se ducea la fratele cel bolnav, caruia îi slujea si îi purta de grija, si se ruga lui Dumnezeu neîncetat pentru mântuirea bolnavului, desi, de multe ori, i se lungea boala cuiva – Dumnezeu binevoind astfel -, ca sa înmulteasca credinta si rugaciunea robului sau Agapit. Si asa urmând nevointelor Cuviosului Antonie, acest fericit Agapit s-a învrednicit a fi partas aceluiasi dar cu dânsul, pentru ca tamaduia cu rugaciunea sa pe toti bolnavii carora asijderea le dadea verdeturi pe care el le fierbea pentru mâncarea sa. De aceea s-a numit si doctor, si s-a auzit si în cetate despre el, si multi bolnavi, venind la dânsul, se întorceau sanatosi.

Continuă să citești