Arhiva categoriei: Program liturgic

PROGRAMUL LITURGIC LA PRAZNICUL ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI (14 sept. 2017)

INALT SF CRUCI 2015, 3
Miercuri seara, 13 septembrie 2017, începând cu orele 17.00, se va  oficia Ceasul 9 si Vecernia Mare cu Litie.
Joi, 14 septembrie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia cu închinarea Sfintei Cruci şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur.

La Chinonic se va canta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpustul Dumnezeiestii Liturghii se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

PROGRAMUL LITURGIC ÎN SĂPTĂMÂNA 11 – 17 SEPTEMBRIE 2017

Eleovritissa 3

Luni, 11 septembrie 2017:

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului
 
 
 
Marți, 12 septembrie 2017:
 
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Miercuri, 13 septembrie 2017: 
 
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia Mare și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Joi, 14 septembrie 2017, ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (zi de post)

 

5.30 – 7: Pravila monahală de obște

7 – 7.30: Miezonoptica

7.30 – 9.00: Utrenia

9.00 – 11.30: Liturghie și predică. Rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința.
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

Continuarea

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) (10 sept. 2017)

167-isus-351-i-nicodim

Sâmbătă după amiază, 9 septembrie, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.30 – Pavecernița Mică.

Duminică, 10 septembrie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.00  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul.

Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească prânzul în trapeza mănăstirii.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

PROGRAMUL LITURGIC ÎN SĂPTĂMÂNA 4 – 10 SEPTEMBRIE 2017

 

Eleovritissa 3

Luni, 4 septembrie 2017:

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului
 
 
 
Marți, 5 septembrie 2017, Sf. Proroc Zaharia, tatăl Sf. Ioan Botezătorul
 
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Miercuri, 6 septembrie 2017: 
 
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Joi, 7 septembrie 2017, Sfinții Simeon și Amfilohie de la Pângărați; Sfânta Muceniță Regina, fecioara din Galia (sec. III) și Sfântul Cuvios Macarie de la Optina

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia Mare cu Litie și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Vineri, 8 septembrie 2017: NAȘTEREA MAICII DOMNULUI

 

5.30 – 7: Pravila monahală de obște

7 – 7.30: Miezonoptica

7.30 – 9.00: Utrenia
9.00 – 11.30: Liturghie și predică. Rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința.
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

19.30: Taina Sfântului Maslu. Molitfe și dezlegări. Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnul

Sâmbătă, 9 septembrie 2017, Sfinții și Drepții Ioachim și Ana și Sf. Cuvios Onufrie de la Sihăstria Voronei.

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Parastas

17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Duminică, 10 septembrie 2017:

 

5.30 – 7: Pravila monahală de obște
7 – 7.30: Miezonoptica
7.30 – 9.00: Utrenia
9.00 – 11.30: Liturghie și predică. Rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința.
17-18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

Credincioşii, care vor să participe la slujbele  de vineri seară și de duminică dimineață, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția – 0728913548)

 

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA A 13-A DUPĂ CINCIZECIME (Pilda lucrătorilor celor răi) (3 sept. 2017)

duminica_a_xiii-a_dupa_rusalii_-_pilda_lucratorilor_celor_rai

Sâmbătă după amiază, 2 septembrie, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.30 – Pavecernița Mică.

Duminică, 3 septembrie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.00  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția – 0728913548)

PROGRAMUL LITURGIC LA PRAZNICUL TĂIERII CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL (29.08.2017)

taierea-capului

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul


Praznicul marchează momentul muceniciei sale. Sfântul a fost decapitat urmare a criticării publice a păcatelor în care trăiau Irod Antipa și Irodiada, cumnata sa. Sf. Ioan a fost întemnițat în castelul din Maherus, iar la balul oferit de ziua de naștere a lui Irod, acesta i-a spus Irodiadei că îi va da fiicei acesteia tot ce va cere, până la jumătate din regat, pentru că Salomeea, fiica Irodiadei, a încântat publicul printr-un dans. Sfătuită de către mama sa, care dorea să-l reducă la tăcere, i-a cerut capul Sfântului Ioan pe o tipsie. Nevrând să-și încalce jurământul, Irod a împlinit întocmai dorința fetei.
În această zi Biserica îi îndeamnă pe credincioși să postească, spre înfrânarea poftelor.

Marţi, 29 august, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.00  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul, iar dupa otpust se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția – 0728913548)

PROGRAMUL LITURGIC ÎN SĂPTĂMÂNA 28 august – 3 septembrie 2017

Iverskaia

Luni, 28 august 2017:

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Ceasul 9, Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului
Marți, 29 august 2017, TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL
5.30 – 7: Pravila monahală de obște
7 – 7.30: Miezonoptica
7.30 – 9.00: Utrenia
9.00 – 11.30: Liturghie și predică. Rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința.
16.00: Ceasul 9, Vecernia mică şi Canonul Maicii Domnului

22.00 – 00…: PRIVEGHERE DE TOATĂ NOAPTEA (I) (= Pavecernița mică și Vecernia Mare cu Litie)

Miercuri, 30 august 2017: Sfinţii Ierarhi Alexandru, Pavel şi Ioan, patriarhii Constantinopolului; Sfinţii Ierarhi Varlaam al Moldovei şi Ioan al Romanului; Sfântul Cuvios Alexandru din Svir
00…- 5.30: PRIVEGHERE DE TOATĂ NOAPTEA (II) (= Utrenia, Ceasul I, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți)
17 – 18: Ceasul 9, Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

  Continuarea

PROGRAM LITURGIC ÎN SĂPTĂMÂNA 21 – 27 AUGUST 2017

Eleovritissa 3

Luni, 21 august 2017:

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului
 
 
 
Marți, 22 august 2017:
 
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Miercuri, 23 august 2017: 
 
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Joi, 24 august 2017:

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Vineri, 25 august 2017:

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19.30: Taina Sfântului Maslu. Molitfe și dezlegări. Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Sâmbătă, 26 august 2017:

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Parastas
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Duminică, 27 august 2017:

 

5.30 – 7: Pravila monahală de obște
7 – 7.30: Miezonoptica
7.30 – 9.00: Utrenia
9.00 – 11.30: Liturghie și predică. Rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința.
17-18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

Credincioşii, care vor să participe la slujbele  de vineri seară și de duminică dimineață, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția – 0728913548)

 

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA a 11-a DUPĂ CINCIZECIME (Pilda datornicului nemilostiv) (20 august 2017)

pilda-datornicului-nemilostiv


Sâmbătă după amiază, 19 august, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.30 – Pavecernița Mică.

Duminică, 20 august, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.00  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția – 0728913548)

PROGRAMUL LITURGIC ÎN SĂPTĂMÂNA 14 – 20 august 2017

Iverskaia

Luni, 14 august 2017:

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17: Vecernia Mică
21 – 5:30 - PRIVEGHERE DE TOATĂ NOAPTEA CU PRILEJUL PRĂZNUIRII ADORMIRII MAICII DOMNULUI (Pavecernița mică și Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Vecernia Mare cu Litie, Prohodul Maicii Domnului și Cuvânt de învățătură, Utrenia, Ceasul I,  Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și Trisaghion pentru cei adormiți)
 
 
 
Marți, 15 august 2017, ADORMIREA MAICII DOMNULUI
 
9:  Ceasurile 3 și 6 și Obednița.
17 – 18: Vecernia Mare și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Miercuri, 16 august 2017, Sfinții Martiri Brâncoveni
 
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Joi, 17 august 2017, Sfântul Cuvios Alipie, iconarul Pecerskăi și Cuviosul Sofronie Aghipavlitul

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Vineri, 18 august 2017, Sfinții Mucenici Flor și Lavru

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19.30: Taina Sfântului Maslu. Molitfe și dezlegări. Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Sâmbătă, 19 august 2017:

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Parastas
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Duminică, 20 august 2017:

 

5.30 – 7: Pravilă monahală de obște
7 – 7.30: Miezonoptica
7.30 – 9.00: Utrenia
9.00 – 10.30: Liturghie și predică. Rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința.
17-18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

Credincioşii, care vor să participe la slujbele  de vineri seară și de duminică dimineață, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

0728 913 548 (Persoană de contact: Lucreția Toader)

0721 227 736 (Persoană de contact: Vasilichia Ardeleanu)