Arhive categorie: Cuvântul Ierarhului

6 nov 2018: Simona Halep a primit Crucea Sf. Apostol Andrei – „Cred în Dumnezeu pentru că fără ajutorul Lui nu se poate face nimic”

„Mereu mă închin şi cred în Dumnezeu pentru că fără ajutorul lui Dumnezeu nu se poate face nimic”, a mărturisit Simona Halep marți, 6 noiembrie 2018, când a primit distincția „Crucea Sf. Apostol Andrei” din partea Arhiepiscopiei Tomisului.

„Succesul dumneavoastră este și succesul tuturor românilor”, a spus Arhiepiscopul Teodosie dorindu-i sportivei ca pe lângă cununa de cea mai bună tenismenă a lumii, să primească și cununa cea mare a mântuirii.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a oferit Crucea Sf. Apostol Andrei celei mai cunoscute sportive născute în Constanța în contextul împlinirii a 100 ani de Marea Unire și a 140 de ani de când Dobrogea a revenit la patria mamă.

Ierarhul a apreciat determinarea, credința și eforturile Simonei Halep și a spus că premiază „o persoană tânără care s-a depășit pe sine”.

„Am văzut cât de frumos vă închinați când intrați pe teren. Ați mărturisit astfel Ortodoxia, credința noastră strămoșească. V-ați cinstit, de copilă părinții, bunicii, ați cinstit Dobrogea dragă și toată România. Cum să nu vă cinstească și Biserica pentru că, prin ajutorul lui Dumnezeu, căruia v-ați încredințat totdeauna, ați primit această cunună”.

„Primiți din partea lui Dumnezeu toată binecuvântarea. Din partea noastră, toată dragostea și prețuirea”, i-a spus ierarhul numărului 1 WTA. Continuă să citești

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la prăznuirea Sfinților Ardeleni: ”Și chiar moarte de-ar fi să pătimim, să nu ne lepădăm de credinţă, cum nu s-au lepădat mucenicii!” (Negrești, 21 oct. 2018)

             ”Sfinţii, pe care noi astăzi îi cinstim, din Transilvania, cei pe care i-am pomenit – Visarion, Sofronie, Nicolae Oprea, Moise şi Ioan, aceşti sfinţi – au fost puşi în faţa propagandei catolice din Transilvania. Ei au început ca mucenicii din primele veacuri, să meargă din casă în casă, din sat în sat, şi să spună creştinilor: „Să nu vă vindeţi credinţa! Credinţa-i cel mai scump odor!”. Au fost ameninţaţi să tacă, că vor fi ucişi. Ei mai tare au strigat: „Să nu vă vindeţi credinţa!”. Şi călăii ziceau – călăii puşi de stăpânirea austro-ungară, care a adus acest altoi străin al credinţei, credinţa greco-catolică, sub o mască: Rămâneţi cu acelaşi rit, cu același port, dar să-l pomeniţi şi voi pe Papa, să lăsaţi prescura și să slujiți cu azimă, să credeţi că este nu numai rai şi iad,  ci că este şi purgatoriu… şi toate celelalte. Unii nu înţelegeau, dar aceşti mărturisitori au înţeles şi le spuneau tuturor: „Să nu faceţi aşa ceva!”. Şi iată, au ademenit pe episcopul de atunci, Atanasie, căruia poporul – şi, mai ales, aceşti Mărturisitori -, după ce a lăsat Ortodoxia şi a devenit greco-catolic, i-a schimbat numele din Atanasie în Satanasie! Şi poporul era constrâns, dar iată a apărat credinţa, așa cum trebuie să o apărăm şi noi! Dar nu numai în vreme de prigoană! Cel mai greu este să o aperi în vreme de pace, că trebuie tu însuţi să te faci jertfă lui Hristos!

          De aceea, după perioada secolului al IV-lea, când a venit libertatea Creştinismului, mulţi oameni dorind să trăiască precum mucenicii, şi-au luat aproape o mucenicie de bunăvoie. S-au dus în peşteri, în crăpăturile pământului şi ţineau post aspru şi se rugau şi ziceau: „Cum ai primit sângele martirilor, primeşte şi acum lacrimile noastre şi rugăciunile noastre şi jertfa noastră!”.

          Aşa trebuie să ne rugăm şi noi acum, când sunt atâtea curente străine potrivnice credinţei adevărate! Noi trebuie să luptăm, ca să ne rămână sufletul în lumină şi să avem fiorul prezenţei lui Dumnezeu în permanenţă. Să călătorim cu Dumnezeu! El nu ne lasă singuri, dacă noi Îl luăm în călătoria vieţii noastre! Stă cu noi la masă, merge cu noi la muncă, este cu noi când suntem bucuroşi, când avem un necaz. Este cu noi când suntem nedreptăţiţi, când suntem asupriţi, când suntem jigniţi… Şi omul care-L are pe Dumnezeu în sufletul şi-n inima sa prin acea stare de trezvie perpetuă, prin acel fior, omul acela niciodată nu va fi învins de satana. Satana fuge cum a fugit de Mântuitorul, după ce L-a ispitit, când a zis să i se închine lui şi Mântuitorul a zis: Piei înapoia mea, satano, că numai „Domnului Dumnezeu trebuie să te închini şi Lui să-I slujeşti”. Şi noi să zicem la orice ispită, la orice ademenire, la orice necaz – să nu cârtim! – şi să zicem: Doamne, rămâi cu mine şi în necazul acesta, în primejdia aceasta! Și chiar moarte de-ar fi să pătimim, să nu ne lepădăm de credinţă, cum nu s-au lepădat mucenicii, cum nu s-au lepădat înaintaşii noştri din Transilvania, cum nu s-a lepădat Brâncoveanu, fiii săi şi sfetnicul său, cum nu s-au lepădat atâţia sfinţi, care au dobândit Împărăţia cerurilor. Viaţa noastră de pe pământ este pentru a dobândi Împărăţia cea cerească!…”

(fragment din predica rostită de Ierarhul Tomisului la sfârșitul Sfintei Liturghii oficiate în biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, din satul Negrești, comuna Cobadin, jud. Constanța, pe 21.10.2018, Duminica a 23-a după Rusalii)

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A ÎPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI (2017): Pruncul Dumnezeu ne dăruieşte putere să trecem peste toate relele istoriei

PAstorala IPS Teodosie2

† Teodosie,

Prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Tomisului,

Har, pace, milă şi bucurie de la Hristos, Cel născut în Betleem,

Iar de la noi arhierească binecuvântare.

 „Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte…”[1]

(Condacul Naşterii Domnului)

Iubiţi fii întru Hristos,

Sfânta şi preafrumoasa sărbătoare a Naşterii Domnului ne umple în fiecare an inimile de lumină şi de har mai presus de fire şi de cuvânt.

Se naşte în trup, Împăratul veacurilor, Cel fără de trup, într-o iesle smerită din Betleem, pentru a ne aminti, an de an, că în întreaga istorie, cel mai mare dar pe care l-am primit este Fiul lui Dumnezeu făcut Om pentru noi. „Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, Cântaţi Domnului tot pământul” rostesc în slava îngerilor cântările de bucurie ale Bisericii, care a primit pe Pruncul Mântuitor. Cerurile s-au deschis şi nu vreun înger sau altă fiinţă cerească, ci Însuşi Dumnezeu a devenit Om pentru noi, răbdând toate suferinţele şi durerile noastre, pentru a ne ridica în bucuria cerului slavei Sale. Pruncul dumnezeiesc aduce aşadar unirea pentru totdeauna dintre Dumnezeu şi om. În acelaşi timp, pruncia Mântuitorului Hristos este modelul suprem de smerenie pentru întreaga umanitate: „Un prunc este întruparea adevăratei smerenii iubitoare. El primeşte integal iubirea celor din jur, fără de care ar muri în câteva ore. El este cel ce primește deplin iubirea şi o dăruieşte, prin frumuseţea lui tainică în care Dumnezeu surâde lumii”[2]. Am putea spune că, precum mama este născătoare de viaţă, pruncul este născător de iubire, prin nevinovăţia, frumuseţea şi curăţia sa. Continuă să citești

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI A ÎPS PIMEN, ARHIEPISCOPUL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (2017)

Pastorale IPS Pimen2017_2

† P I M E N,

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

 Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de

Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la

Dumnezeu Tatăl, iar de la Noi, arhierească binecuvântare.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

„Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut sub Lege, din femeie – Sfânta Fecioara Maria – n.n., ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Gal. 4, 4 – 5).

Plinirea vremii înseamnă plinirea sorocului întrupării Fiului lui Dumnezeu, „pentru mântuirea oamenilor” după cum mărturisim în Simbolul credinței. Plinirea vremii înseamnă plinirea stării sufletești a oamenilor înstrăinați de comuniunea cu Dumnezeu datorită păcatelor, stare greu de suportat, stare care i-a făcut să-și dea seama că numai aproprierea sufletească de Dumnezeu prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu care sunt, după cum spune Psalmistul David, „lumină cărărilor – trăirii – mele” (Ps. 118, 105), poate să le dea pacea adevărată și deplină a trăirii vieții lor pământești; Dumnezeu dăruiește omului tot ce are nevoie, numai dacă el vrea să ceară ajutorul Său.  Continuă să citești