Arhiva categoriei: Cuv

SCHIARHIMANDRITUL ILIODOR DE LA GLINSKA: Tot ceea ce îţi trimite Domnul slujeşte pentru folosul tău!

Iliodor-glinskij

Rugăciunea se preface în păcat dacă ea nu se va potrivi duhului înţelepciunii celei smerite.

Smerenia adâncă dobândeşte pentru sine mântuitorul jug al crucii Domnului şi al purtării acesteia.

Izgoneşte-l pe vrăjmaş cu rugăciune osârdnică. Tot ceea ce îţi trimite Domnul slujeşte pentru folosul tău.

Continuarea

SCHIARHIMANDRITUL ILIODOR DE LA GLINSKA: Smerenia este cea mai înaltă virtute!

06-iliodor

Pretutindeni şi-n orice lucru se cere nevoinţă, însă osebită nevoinţă se cere în faptele mântuirii noastre. Ia aminte la Vieţile Sfinţilor, şi vei vedea că ei şi-au purtat crucea lor, o asemenea cruce pe care noi nu o putem duce.

Smerenia este cea mai înaltă virtute, şi cine ajunge la treapta acesteia, acela s-a cunoscut pe sine.

 Nimic nu este mai încurajator pentru suflet în văpaia patimilor, ca a vărsa simţămintele sale de mulţumire înaintea Făcătorului a toate. Pentru suflet, aşezarea este un mare bine. Din aceasta sufletul simte aprinderea dragostei sale către Dumnezeu şi cu osârdie se roagă Lui.

(Din cartea STAREȚI RUȘI AI ZILELOR NOASTRE – ÎNVĂȚĂTURI, SFATURI, PROROCIRI, Ed. Sophia, București, 2016)

 moastele Sf Iliodor de la Glinska

Fragment din sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Iliodor de la Glinska, aflat la Schitul Sf. Gheorghe – Cloșca (Arhiepiscopia Tomisului)

Собор-Глинских-старцевIcoană cu Soborul Sfinților Stareți de la Glinska. Sfântul Cuvios Iliodor este al doilea din șirul Sfinților Stareți reprezentați în picioare și vizibili cu tot corpul, de la stânga la dreapta.

SĂ STĂM BINE! SĂ LUĂM AMINTE! ÎNȚELEPCIUNE!

Doamne, binecuvintează!
Mă adresez pe această cale tuturor celor care m-au cunoscut vreodată și pentru care fie și o singură dată cuvântul meu a avut o minimă importanță. Observ în ultima vreme atacuri de pretutindenea împotriva Bisericii noastre Mame și împotriva slujitorilor Ei – episcopi și preoți. Vă rog pe toți, dar îndeosebi pe cei care vreodată v-ați considerat fii duhovnicești ai nevredniciei mele: să dați dovadă de smerită înțelepciune și cumințenie în viața de zi cu zi, dar și în spațiul virtual, și să nu vă lăsați manipulați de cei care – conștient sau nu – încearcă să vă despartă de Episcopul vostru canonic, cel de Dumnezeu ales, prin votul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Nu distribuiți postări sau comentarii defăimătoare și calomniatoare la adresa Episcopului vostru și a clericilor, în general. Nu loviți în niciun fel în Biserică și slujitorii Ei. Dacă ați făcut-o deja, retractați tot și pocăiți-vă pentru acest păcat. Deja sunt foarte mulți prigonitorii din afara Ei. Nu vă adăugați acestora, voi cei dinlăuntru! Nu vă aliați cu ei! Există puternice tendințe și îndemnuri spre schismă! Păziți-vă! Astupați-vă urechile și, de este cu putință, și ochii – ca să nu citiți nimic defăimător la adresa Bisericii lui Hristos și a slujitorilor Ei! Păstrați-vă pacea sufletească și nu vă lăsați tulburați nici de aceia care căzând în ispite de-a dreapta se erijează în mari apărători ai Ortodoxiei, învinuind pe toți cei care nu sunt de aceeași părere cu ei de trădare a dreptei credințe. Unitatea Bisericii Ortodoxe este un bun neprețuit, un mare dar al lui Dumnezeu! Aveți încredere în Păstorii Bisericii, iubiți-i și rugați-vă pentru ei!

Iată ce ne învață sfântul nostru drag – Siluan Athonitul:

„Mare faţă este preotul, slujitor la altarul lui Dumne­zeu. Cine-l întristează, întristează pe Duhul Sfânt Care via­ză în el.

Imagine similară

Ce să spunem atunci de episcop? Episcopilor li s-a dat un mare har al Duhului Sfânt; ei stau mai presus decât toţi; ca vulturii ei se ridică în înălţimi şi de acolo văd în depărtări nesfârşite şi cu o minte de-Dumnezeu-grăitoare [teologică] păstoresc turma lui Hristos.

Duhul Sfânt, se spune, a aşezat în Biserică episcopi ca să păstorească turma lui Hristos [FA 20, 28]; dacă credin­cioşii şi-ar aduce aminte de aceasta, i-ar iubi cu o mare iubire pe păstorii lor şi s-ar bucura din suflet la vederea păstorilor. Cine poartă în el harul Duhului Sfânt ştie de­spre ce vorbesc…

Domnul ne-a iubit până într-atât încât a suferit pentru noi pe cruce; şi suferinţele Lui au fost atât de mari, încât nu le putem pricepe, pentru că iubim puţin pe Domnul. Tot aşa, şi păstorii noştri duhovniceşti suferă pentru noi, deşi adeseori nu vedem suferinţele lor. Şi pe cât de mare e iubirea păstorilor, pe atât de mari sunt şi suferinţele lor. Noi, oile, trebuie să înţelegem aceasta şi să-i iubim şi cin­stim pe păstorii noştri.

Fraţilor, să rămânem în ascultare de păstorii noştri şi atunci va fi pace obştească şi Domnul va rămâne prin Du­hul Sfânt cu noi toţi.”

Mai multe cuvinte de la Sfântul Siluan pe acest subiect găsiți aici https://siluanathonitul.wordpress.com/…/despre-pastori-si-…/

Vă mulțumesc pentru buna dispoziție și răbdarea de a citi aceste rânduri, ca și pentru ascultarea, pe care îmi doresc să o împliniți. Pacea lui Hristos, care covârșește toată mintea să se sălășluiască și să se înmulțească în inimile voastre! 

Protosinghel Leontie Fusa

Sfântul Siluan Athonitul: MONAHII ÎN FAȚA CUTREMURULUI

Pe 14 septembrie 1932 a avut loc la Muntele Athos un puternic cutremur de pământ. El s-a produs în timpul nopţii, la ceasul al patrulea [din noapte], în timpul prive­gherii praznicului înălţării Sfintei Cruci. Mă găseam în strană alături de părintele egumen, iar acesta stătea chiar lângă locul unde spovedea. O cărămidă s-a desprins din tavan şi a căzut în acest loc împreună cu mult moloz. La început am fost puţin înfricoşat, dar repede m-am liniştit şi am zis egumenului: „Iată că Domnul Cel Milostiv vrea ca noi să ne pocăim”. Şi m-am uitat la ceilalţi monahi aflaţi în biserică şi puţini se temeau; şase oameni au ieşit din biserică, dar ceilalţi au rămas la locul lor, iar priveghe­rea a continuat după rânduială la fel de liniştit, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi m-am gândit: „Cât de mare este harul Duhului Sfânt în monahi!” Pentru că avusese loc un puternic cutremur de pământ, întreagă uriaşa clă­dire a mănăstirii se zdruncina, tencuiala cădea, candela­brele, candelele şi lumânările se legănau, clopotele din clopotniţă începuseră să sune şi însuşi marele clopot s-a auzit sunând şi el o dată din cauza puterii năprasnice a zdruncinăturilor, iar ei stăteau liniştiţi. Şi m-am gândit iarăşi: „Sufletul care a cunoscut pe Domnul nu se teme de nimic, afară de păcat, şi îndeosebi de păcatul mândriei. El ştie că Domnul ne iubeşte, iar dacă El ne iubeşte, de ce să ne temem? Domnul Cel Milostiv ne-a trimis prin aceasta povaţa: «Copiii mei, pocăiţi-vă şi trăiţi în iubire, fiţi ascul­tători şi înfrânaţi, învăţaţi de la Mine smerenia şi blânde­ţea şi veţi afla odihnă sufletelor voastre » [Mt 11, 28].

Portretul Părintelui Efrem Katunakiotul a izvorât miros puternic de tămâie

Îl iubesc pe Părintele Efrem Katunakiotul și mă minunez de răbdarea lui și de cuvintele sale duhovnicești. Este un exemplu pentru viața noastră duhovnicească. Spuneți-ne câteva cuvinte despre persoana sa și spuneți-mi dacă greșesc pentru faptul că mă rog lui.

Nu greșiți. Vă spun următoarea întâmplare despre acest om sfânt. O femeie din Cipru ne-a scris o scrisoare în care ne spunea că avusese o oarecare problemă, iar din această cauză simțea înlăuntrul ei o foarte mare tristețe. Ajunsese la un impas în viața ei. În vis a văzut un oarecare călugăr care i-a dat rezolvări pentru problema ei și i-a spus: „Eu, fata mea, voi fi aproape de tine și te voi ajuta. Nu te voi lăsa singură”. Nu știa însă nimic despre acest om sfânt. În ziua următoare, merge în oraș. Trece pe lângă o bibliotecă, însă nu intră înăuntru, pentru că nu îi trebuia ceva să cumpere. În timp ce mergea, și încă repede, a tras o privire către vitrina bibliotecii, unde vede o carte cu Părintele Efrem. Imediat a fost străpunsă de un frison. Se întoarce, intră în bibliotecă și întreabă: Continuarea

CUM TE POŢI VINDECA DE DEZNĂDEJDE?

E o cale foarte complexă procesul acesta de ieşire din deznădejde. El cere smerenie şi cere credinţă. Din necredinţă deznădăjduim. Nu-L credem pe Dumnezeu, Care zice: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară, cel ce cheamă numele Meu se va mântui, n-am venit pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi”. Nu-L credem. Dar când vine diavolul şi zice: „Nu te vei mântui, că ai făcut cutare şi cutare treabă! Dumnezeu nu te mai iubeşte!”, îndată-l credem.

Continuarea