Arhiva categoriei: Minuni

Icoană veche a Maicii Domnului, adusă la mal din apele Mării Negre de 12 delfini

Un eveniment minunat și neobișnuit, care ne amintește de cele scrise în Viețile Sfinților, s-a întâmplat în Rusia, la Soci.
Un grup de 12 delfini au scos la țărmul mării o icoană a Maicii Domnului, în fața privirii uimite a oamenilor care se aflau pe plajă. Remarcabil faptul că nu au fost 2 sau 5 delfini, ci 12, exact numărul Apostolilor Domnului nostru Iisus Hristos. Delfinii s-au apropiat de ţărm, au împins un obiect, apoi au înotat înapoi către mare.

Iniţial nimeni din cei prezenţi nu au dat importanţă evenimentului, neinteresîndu-se ce fel de obiect au adus delfinii la ţărm. Acel obiect la prima vedere părea o bucată de scîndură de lemn vechi, ca mai apoi înlătudîndu-i-se nămolul de pe el, să se inţeleagă că e vorba de o icoană. Evenimentul a fost dat publicității de un colonel al armatei ruse și de soția lui, care au văzut cum delfinii înoată foarte aproape de țărm și că aduc spre plajă un obiect. Când delfinii s-au îndepărtat de țărm, cei doi soți s-au apropiat de locul acela, unde au văzut un obiect acoperit cu nămol. Curățind obiectul, soția colonelului a văzut că era vorba despre o icoană a Maicii Domnului și L-a slăvit pe Dumnezeu pentru această minune.

Trebuie remarcat faptul că nimeni nu știe cum a ajuns icoana în adâncul Mării Negre, dar și modul cum au transportat-o delfinii până pe litoral rămâne inexplicabil. În final notăm faptul că acel colonel a dus icoana la Moscova, iar la moment icoana se află la Patriarhie.

Sursa: aparatorul.md

Portretul Părintelui Efrem Katunakiotul a izvorât miros puternic de tămâie

Îl iubesc pe Părintele Efrem Katunakiotul și mă minunez de răbdarea lui și de cuvintele sale duhovnicești. Este un exemplu pentru viața noastră duhovnicească. Spuneți-ne câteva cuvinte despre persoana sa și spuneți-mi dacă greșesc pentru faptul că mă rog lui.

Nu greșiți. Vă spun următoarea întâmplare despre acest om sfânt. O femeie din Cipru ne-a scris o scrisoare în care ne spunea că avusese o oarecare problemă, iar din această cauză simțea înlăuntrul ei o foarte mare tristețe. Ajunsese la un impas în viața ei. În vis a văzut un oarecare călugăr care i-a dat rezolvări pentru problema ei și i-a spus: „Eu, fata mea, voi fi aproape de tine și te voi ajuta. Nu te voi lăsa singură”. Nu știa însă nimic despre acest om sfânt. În ziua următoare, merge în oraș. Trece pe lângă o bibliotecă, însă nu intră înăuntru, pentru că nu îi trebuia ceva să cumpere. În timp ce mergea, și încă repede, a tras o privire către vitrina bibliotecii, unde vede o carte cu Părintele Efrem. Imediat a fost străpunsă de un frison. Se întoarce, intră în bibliotecă și întreabă: Continuarea