APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (Vineri, săptămâna a 26-a după Rusalii)

Ap. I Timotei 4, 4-8; 16

Fiule Timotei, orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. Punându-le înaintea fraţilor acestea, vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat; iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă. Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină.

Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui şi pe cei care te ascultă.

Ev. Luca 16, 15-18; 17, 1-4

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ce este socotit înălţat între oameni, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare prin stăruinţă întră în ea. Dar mai lesne este să treacă cerul şi pământul, decât un corn de literă să cadă din lege. Cel care îşi lasă pe femeia sa şi ia pe alta face desfrânare; şi cel care ia pe cea lăsată de bărbat face desfrânare şi el.

Apoi a zis Iisus către ucenicii Săi: este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin! Mai de folos i-ar fi dacă şi-ar lega o piatră de moară de gâtul său şi s-ar arunca în mare, decât să facă pe unul din aceştia mai mici să păcătuiască. Luaţi aminte de voi înşivă: de-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi, dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori în zi şi de şapte ori se va întoarce la tine şi va zice: îmi pare rău, tu iartă-l pe el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>