29 septembrie 2017: Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Trifon

Sfântul Mucenic Trifon

Troparul Sfântului Mucenic Trifon, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Trifon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecând-o…

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împărtăşindu-te din Desfătarea Cea cu adevărat Dumnezeiască, în ceruri, ca un luptător nebiruit, cu rugăciunile tale, miluieşte sufletul meu de tulburarea patimilor.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ascultând de cuvintele cele Dumnezeieşti, le-ai săvârşit pe dânsele în faptă, vrednicule de pomenire iubind sfinţenia şi îmbrăţişând curăţia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fost-ai cu adevărat păstor, păstorind cu înţelepciune cugetul sufletului tău şi întorcând sufletele cele rătăcite, le-ai adus la Dumnezeu, preamărite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-mă cu Lumina Cea Înţelegătoare, Fecioară cu totul fără de prihană, Ceea ce ai născut Strălucirea Slavei Celei pământeşti şi risipeşte-mi întunericul păcatului.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea…

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcat fiind cu Puterea Celui Preaînalt, preamărite mucenice al lui Hristos, ai nimicit puterea cea trufaşă.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcat fiind în trup, ai stins trufia vrăjmaşului cea fără de trup şi ai propovăduit pe Dumnezeu Cuvântul Întrupat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Numai la arătarea ta fug duhurile cele viclene, alungate fiind de harul Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine avându-te Ajutătoare nu mă voi ruşina, Preacurată Maica lui Dumnezeu; Apărătoare a vieţii mele avându-te, mă voi mântui.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor dintru întuneric; şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne…

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înspăimântat-ai cu statornicia răbdării tale, pe cei ce te priveau, fericite; că ai răbdat chinuri, ca şi cum ai fi pătimit în trup străin.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când erai rănit cu durerile chinurilor, te desfatai, fericite; iar acum, mai curat te desfătezi, fiind plin de Slava Cea Veşnică.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Scrijelindu-ţi-se trupul cu vârfurile ghiarelor celor de fier, îţi creştea puterea sufletului cu Dumnezeiescul har, minunate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toată nădejdea mea în tine o pun, Maică Fecioară; păzeşte sufletul meu, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Mântuitorul meu.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Dis de dimineaţă, strigăm Ţie…

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nălucirile înşelăciunii le-ai nimicit, purtătorule de biruinţă; că ai iubit a cinsti chipul lui Dumnezeu, Cel Adevărat.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruit-ai socotinţa cea fără de Dumnezeu a tiranului, preaînţelepte, întărindu-te cu credinţa în Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminat fiind cu Dumnezeiescul dar, cu osârdie ai suferit pentru Hristos, pătimitorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislirea ta, Preacurată Fecioară, a fost Negrăită şi naşterea ta a rămas Nespusă, Preacurată, pururea Fecioară.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă Mântuitorule…

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfele cele urâcioase şi miresmele arderilor de tot ale nebuniei idoleşti nimicindu-le, ai stropit cu sângele tău, Sfinte Mucenice Trifon, toate vlăstarele cele alese ale Bisericii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sângele cel închegat al mucenicilor miresmuieşte plăcut întocmai ca mirul; sângele luptătorilor izvoreşte tămăduiri, ţărâna trupului sfinţeşte sufletele celor ce-i cinstesc pe ei cu credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Sicriu Însufleţit ai primit pe Cuvântul Cel fără de început; ca un Locaş Sfinţit ai încăput pe Ziditorul, ca un Scaun în chip de foc porţi pe Stăpânul a toată făptura, Maică a lui Dumnezeu.

Irmosul:

Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat: auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele.

 

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Ca pe o pârgă a firii…

Cu întărirea Preasfintei Treimi ai stricat mulţimea idolilor, până la margini, vredniciile de pomenire, cinstit întru Hristos făcându-te; şi biruind pe tirani întru Dumnezeu Mântuitorul, ai primit cununa muceniciei tale şi darurile Dumnezeieştilor tămăduiri, ca un nebiruit.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Din ludeea venind tinerii…

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorule de cunună, dănţuieşti, veselindu-te împreună cu cetele mucenicilor; că biruind înşelăciunea cu cuvântul adevărului, bucurându-te, cânţi: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nevoitu-te-ai pe pământ, luptându-te cu nelegiuiţii care amarnic te sileau spre rătăcirea cea înşelătoare şi potrivnică lui Dumnezeu. Iar în ceruri te desfătezi, Sfinte Mucenice Trifon, purtând cunună şi împreună cu îngerii strigi: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stăpânul tuturor încununează pe mărturisitorul Patimilor Lui; şi îl aşează în Locaşurile cele Cereşti, pe dânsul, care striga şi zicea: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată, Ceea ce ai purtat Prunc Tânăr pe Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, Care S-a Întrupat din tine, nu înceta a te ruga să se mântuiască cei ce cântă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori tiranul…

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Până la tăiere şi la ardere, până la vărsarea sângelui şi până la moarte, în chip desăvârşit te-ai luptat stând împotriva păcatului, mucenice a lui Hristos. Iar acum, dobândind viata cea ascunsă întru Hristos, strigi: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi-L pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Vădita-i nelegiuirea cea tiranică, preaînţeleptule şi ai stins cu sângele tău diavoleasca luptă împotriva lui Dumnezeu, vestind în chip vrednic şi curat un Dumnezeu în Treime, cinstindu-L şi strigând: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Urmând cuvintelor tale, te fericim Preacurată, Ceea ce eşti Fericită, care ai născut cu Trup pe Cel cu adevărat Fericit, pe Stăpânul Cel Ce locuieşte în Lumină Neapusă şi este Aducător şi Dătător de lumină. Pe care tinerii Îl binecuvintează, preoţii Îl laudă, popoarele Îl preaînalţă întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori tiranul haldeilor nebuneşte a ars cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu. Şi văzându-i pe aceştia mântuiţi, de o Putere mai mare, Făcătorului şi Izbăvitorului a strigat: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Aşteptările mucenicilor sunt mai presus decât cele văzute, nădejdea lor se vede plină de sfârşit nemuritor, plină de veselie şi de bucurie şi de Lumină Nespusă. Pentru aceasta după vrednicie se fericesc.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o a doua lumină ai fost, apropiindu-te de Lumina Cea dintâi, înflăcărându-te şi luând chip din Raza Ei, Înţeleptule Trifon şi strălucind de sclipirile ce ţi s-au dat de la Dânsa. Pentru aceasta toţi te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai neînspăimântat în lupte, purtătorule de biruinţă; arătatu-te-ai cu adevărat de un nume cu Dumnezeiasca şi Sfânta Desfătare; de Care acum îndestulându-te şi îndulcindu-te cu adevărat, cere pentru noi, cei ce te cinstim, mântuire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omoară cugetul trupului meu, Născătoare de Dumnezeu; dă viată amorţirii sufletului cu lucrarea Vieţii Celei Adevărate, Care S-a născut din tine cu Trup, din nespusă milostivire şi dă izbăvire celor ce te laudă pe tine.

Irmosul:

Pe tine, Maică a lui Dumnezeu şi Fecioară, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă, pe tine, Ceea ce ai născut mai presus de minte, prin cuvânt, pe Dumnezeu, cu adevărat, pe cea mai Înaltă decât Preacuratele Puteri, cu doxologii fără de încetare te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Prin durerile trupeşti ajungând, fericite, la Desfătarea cea fără de durere şi Dumnezeiască din Rai, ai primit după vrednicie, cununa nemuririi de la Dumnezeu. Pentru aceasta şi râuri de tămăduiri izvoreşti celor ce aleargă, cu dragoste, la acoperământul tău, mucenice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>