25 iunie: Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Fevronia

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Fevronia, glasul al 4 lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceea ce ai fost părtinitoare slavei lui Hristos, Sfântă Fevronia, dă-mi mie dar şi luminare, să laud cu cântări, prăznuirea ta cea purtătoare de lumină şi cinstită.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu grija continuă a morţii celei de-a pururea luminându-ţi sufletul, Muceniţă Fevronia, ai alergat către înălţimea muceniciei, aducându-te lui Hristos prin mulţimea chinurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu ostenelile sihăstriei arătat ogorând holda inimii tale, muceniţă, ai cules cu chinuire cununile mucenicilor, cântând Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce toate zideşte cu ameninţarea, din tine Maica lui Dumnezeu S-a întrupat. De Care cu dreaptă credinţă dorind Fecioara Fevronia, prin mucenicie s-a adus către Dânsul.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti întărirea celor ce…

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Au putut întru Duhul a coborî sprânceana cea tiranică şi necredinţa multor zei, Mărită Fevronia.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu ai întărit acum, Stăpâne, cu mâna Ta cea tare pe vestita Muceniţă Fevronia, care s-a trudit ca o muceniţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tăindu-ţi-se trupul pentru Hristos, preaînţeleaptă curată, muceniceşte ogorai desfătarea raiului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudata Muceniţă Fevronia, te-a aflat pe tine Maica lui Dumnezeu, Preacurată, Ajutor şi pe tirani i-a ruşinat

Irmosul:

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne..

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicicum nu este prihană întru tine, Prealăudată Fevronia, căci tu despre două părţi te-ai silit a plăcea Mântuitorului tău şi Iubitului celui dorit, fiind împodobită cu ostenelile sihăstriei şi cu chinurile mucenicilor, cugetătoare de Dumnezeu, preafericită.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din vremea unghiilor celor prea crude, ai dorit de Izvorul cel pururea Curgător al dragostei, Care este dorit de toate cele cuvântătoare, de Care dorind, ai suferit durerile chinurilor, fiind arsă cu foc şi lipsită de mădulare, Muceniţă Fevronia, lauda fecioarelor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind hrănită cu cuvintele lui Dumnezeu, înţelepţită de Dumnezeu, purtând sfinţit Scripturile cele sfinte, dumnezeieşte ai întins cuvântul mântuirii, celor ce doreau de Dânsul şi ţi-ai luat plăţile învăţăturii, îmbogăţindu-te cu măririle mucenicilor, muceniţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Uşă Luminii te-ai arătat tuturor celor dintru întuneric, Preacurată, căci ai strălucit pe Soarele dreptăţii, pe Hristos, Lumina Cea Necuprinsă, Cuprins în trup; cu ale Cărui luminări întărindu-se Muceniţa Fevronia, a câştigat acum lauda mucenicilor.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfrumuseţatu-te-ai, ţesându-ţi porfiră din sângiurile tale, muceniţă; despuiatu-ţi-s-a trupul şi ai lepădat haina patimilor, stând înaintea divanurilor la judecată, râvnind goliciunii lui Hristos, o Fevronia.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-ţi-se sufletul de dragostea Mirelui tău Celui Înţelegător şi înduplecându-te de frumuseţile Lui cele nepieritoare, ai răbdat muceniţă, tăierea mâinilor şi durerile bătăilor, Sfântă Fevronia, lauda mucenicilor.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curgerile sângiurilor tale au stins văpaia mulţimii zeilor, iar dinţii tăi dezrădăcinaţi fiind, au smuls toată rătăcirea idolilor şi ţi-au pricinuit ţie veselia cea veşnică a desfătării, Sfântă Muceniţă Fevronia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tăindu-ţi-se picioarele ai alergat pe calea dumnezeieştilor mărturii şi te-ai mutat către Cel Născut din Sfânta Fecioară, intrând cu veselie în Rai, Muceniţă Fevronia Fecioară, mireasă a lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din milostivire ai luat milostivire asupra omenirii, Cel Ce eşti Împodobit cu înălţările cele preaînalte ale dumnezeieştii slave, luând din pântecele Fecioarei Trup însufleţit şi cuvântător, prin care ai omorât moartea.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Surpatu-s-a cruzimea cea fără de Dumnezeu şi semeaţă a lui Selin cel rău credincios şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru toţi a cerut sângele tău, mărită şi prin răbdarea ta, s-a mântuit dumnezeiescul Lisimah.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înţelepţita şi purtătoarea de Dumnezeu Vriena, îndreptându-te pe tine, fecioară, cu învăţături te-a arătat luminătoare arătătoare de Dumnezeu şi nicidecum nu şi-a greşit nădejdea, căci te-a adus pe tine către Hristos, mireasă nespurcată, Sfântă Muceniţă Fevronia.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cămara de Mire cea Însufleţită a Stăpânului, care a luminat, străluceşte cu razele cele luminoase ale fecioriei, strălucind ca şi Crinul în mijlocul tulburării spinilor, Născătoarea de Dumnezeu cea Preacurată şi cu bună podoabă după vrednicie să fie slăvită.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa, către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

 

CONDAC, glasul al 6-lea. Podobie: Ceea ce eşti folositoare…

Mirele meu Cel Preadulce, Hristoase, a strigat Muceniţa Fevronia, nu-mi este mie cu anevoie a merge pe urma Ta; căci dulceaţa dragostei Tale a întraripat sufletul meu cu nădejdea şi frumuseţea milostivirii Tale, a îndulcit inima mea, ca să beau paharul pătimirii după Tine; ca să mă numesc şi vrednică a dănţui în cămară împreună cu fecioarele cele înţelepte. Pentru aceasta, preacuvioasă răbdătoare de chinuri, cinstind nevoinţele ostenelilor tale, te rugăm pe tine, roagă-te să nu ni se închidă şi nouă uşile cămării.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evreieşti au călcat…

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râuri de tămăduiri izvorăşti celor ce cu credinţă aleargă la biserica ta, Fevronia Preacinstită şi strigă lui Hristos: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, cât este de bună neguţătoria ta, cugetătoare de Dumnezeu: căci în loc de o mână de sânge a trupului, ai luat în schimb împărăţia lui Dumnezeu, prealăudată, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Împreună cu cetele fecioarelor dănţuieşti, Fecioară Fevronia, vrednică de laudă, strigând către Fecioara şi Maica lui Dumnezeu: Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Preacurată.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul chinuitorul…

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminat se săvârşeşte acum pomenirea ta, Sfântă Muceniţă Fevronia, luminând cu străluciri luminoase, căci te-ai împreunat cu Lumina şi te-ai făcut purtătoare de lumină, strigând Făcătorului de lumină şi Dătătorului de lumină: Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai minunată mai înainte în sihăstrie şi mai pe urmă te-ai luminat muceniceşte, prealăudată, căci tu ai alergat pe urma Celui dorit al tău, fecioară luminată; sânii tăi sunt mai buni decât vinul, tăindu-se pentru dreapta credinţă, Sfântă Fevronia şi cu mirosul mirurilor tale, aduci bun miros celor credincioşi.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Fiind îngreunat de greşeli şi înconjurat de întreitele valuri ale patimilor, scap la acoperământul tău, Muceniţă Fevronia Prealăudată, căutând dezlegare amândurora; ci ca o minunată ce eşti şi aleasă Stăpânului, nu mă trece cu vederea, când strig; ci prin rugăciunile tale răpeşte-mă din cursele cele pierzătoare de suflet, cugetătoare de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Limbile cele retoriceşti nu pot să te laude pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Mireasă Dumnezeiască, că tu, Fecioară Preacurată, din pântecele tău cel fecioresc şi neispitit de nuntă, ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce este peste toate, Căruia acum Sfânta Fevronia strigă, cântând: popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori cuptorul chinuitorul caldeilor l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: Tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi- L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul…

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, dumnezeiască porumbiţă a Stăpânului, poleită cu străluciri de feciorie, ia trup luminată cu chinurile, cea cu aripile aurite, prin razele cele cu chip de aur ale mărturisirii tale şi ale dumnezeieştilor tale sângiuri; luminează deplin pe cei ce te laudă pe tine.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin cuget gol, împreunându-te cu gândul, Sfântă Fevronia, cugetătoare de Dumnezeu, ai ajuns dorirea cea desăvârşită şi te-ai învrednicit a dobândi sfârşitul cel fericit, luminat împărăţind acum împreună cu Hristos Mirele tău, în cămări de nuntă negrăite, petrecând întru veselie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte râuri pornite cu sunet, izvorăşti tămăduiri, celor ce cu credinţă aleargă la cinstita ta raclă, Muceniţă Fevronia cea cu chip dumnezeiesc, ceea ce însăţi eşti chip fecioriei, floare firii veselitoare, fiică Împăratului, care ai întru tine frumuseţea dumnezeieştii slave.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndreptat-ai, Fecioară, alunecarea femeilor, născând pe Cuvântul, Cel Ce poate ca un Bun şi Puternic a îndrepta pe cei căzuţi, de Care Sfânta Fevronia cea lăudată dorind neîncetat, cu bucurie a strigat: după Tine voi alerga.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minumat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.

 

SEDELNA, glasul 1: Podobie: Mormântul Tău…

Dorind de Hristos Cel Frumos întru podoabă, degrab ai mers către luptele cele mari, prin care ai omorât de tot pe începătorul răutăţii; din ale cărui curse cu multe vicleniri izbăveşte-mă prin rugăciunile tale, Sfântă Muceniţă Fevronia, îndreptându-mă către dumnezeiască pocăinţă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce eşti fără de mire, Preacurată, care Singură eşti Părtinitoare şi Acoperământ credincioşilor, pe toţi cei ce către tine avem nădejde, izbăveşte-ne de primejdii şi de scârbe şi de cumplite nevoi, cu rugăciunile tale, împreună cu cinstitul Înaintemergător.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Mieluşeaua cea Nespurcată, văzând pe Mielul şi Păstorul mort spânzurat pe lemn, plângând zicea şi ca o Maică, tânguindu-se, striga: cum voi suferi smerenia Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu şi patimile cele de bunăvoie, Preabunule Dumnezeule?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *