11 august 2017: Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

Troparul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 3-lea. Podoble: Cu faptele strălucind…

Cu faptele dreptei credinţe strălucind toată Biserica ai luminat, însoţindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălţare, tu, cinstea cea mărită a celor două sfinte locaşuri, podoaba şi înfrumuseţarea patriarhilor, Mărite Ierarhe Nifon. Iar acum umple de dumnezeieşti daruri pe cei ce cu credinţă te măresc pe tine.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit fiind cu slava Dumnezeirii, Dumnezeiescule părinte, goneşte lipsa de luminare a sufletului meu, ca să laud luptele tale împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rănit fiind de dragostea lui Hristos din pruncie, preafericite, ai alergat ca un cerb însetat la izvoarele apelor şi ai ajuns la faptele cele bune.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugind de nestatornicia celor trecătoare, ai schimbat cele mici cu cele mari, ca un înţelept. Pentru aceasta te-ai arătat vas al Treimii, părinte preasfinţite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Marie, Fecioară şi Maică a lui Dumnezeu, nu înceta a te ruga Fiului tău pentru cei ce vieţuim în locaşul tău cel Dumnezeiesc, ca să ne izbăvim de toată primejdia.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un adevărat propovăduitor câştigându-te pe tine, ne-am luminat prin cuvintele tale cele înţelepte şi către cunoaşterea voii lui Dumnezeu toţi au fost povăţuiţi. Pentru aceasta, te cinstim.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Potolind viforul săltărilor trupului, ai fost rănit de dragostea cea Dumnezeiască, de Dumnezeu Fericite Părinte Nifon. Pentru aceasta, ai alergat la locaşurile Domnului din Muntele Atos şi pe toţi cei ce locuiau acolo i-ai luminat.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu luminarea faptelor tale cele bune covârşeşti, preafericite, luminătorii cei de pe cer. Căci ai răsărit ca un Soare în Muntele Atos, luminând pe toţi cei ce se apropie de tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu eşti Mărirea pământenilor, Născătoare de Dumnezeu şi Scăpare Tare a celor ce cu credinţă aleargă la tine. Pentru aceea, nu ne trece cu vederea, ci, apucând înainte, izbăveşte de tot felul de rele pe cei ce nă dăjduiesc spre tine.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti, Hristoase, Domnul…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Raza Sfântului Duh sălăşluind în tine, cuvioase şi curăţindu-te la trup şi la suflet, ai primit, părinte, darul preoţiei şi te-ai făcut cu adevărat locaş al Sfintei Treimi şi vas al darurilor Duhului.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alt Moise te-ai arătat nouă, preasfinţite; dar, dând credincioşilor Legea cea de mântuire, o dăruieşti nu scrisă pe lespezi de piatră, ci scrisă prin lucrarea darului în inimile lor; şi tuturor povaţuitor făcându-te ai grăit: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te-ai făcut Biserică vie şi însufleţită lui Dumnezeu, din pruncie fiind organ al Duhului care răsună tuturor glasul de Dumnezeu insuflat al faptei bune; şi pricină de mântuire te-ai făcut, arătând tuturor moştenirea cerurilor, Preamărite Fericite Nifon.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

După Dumnezeu, pe tine Folositoare te-am câştigat, pentru că ai fost Maică a lui Dumnezeu, a Făcătorului şi Ziditorului. Pentru aceea, pe toţi care locuiesc în locaşul tău miluieşte-i, iar moştenirea pe care ai câştigat-o acopere-o şi o izbăveşte de vrăjmaşii cei nevăzuţi, Preacurată.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Încă tânăr fiind tu, ai mers la Muntele Atos şi ai intrat în Mănăstirea Botezătorului, unde ai primit strălucirea Duhului, în acest chip, luminându-te, te-ai făcut propovăduitor tuturor celor de aproape şi de departe.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu înceta a te ruga în taină Stăpânului, preafericite, pentru toată obştea credincioşilor; căci Dumnezeu spre luminare te-a ales întâistătător, păstor şi începător al Bisericii Tesaliei.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În ce chip voi spune, cuvioase, osârdiile, ostenelile şi nevoinţele pe care le-ai săvârşit pentru turma ta? Şi în ce chip voi spune, fericite, străduinţa, vegherea cea de toată noaptea, răbdarea şi lupta împotriva năvălirilor diavoleşti, pe care le-ai îndurat?

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Unul în două Firi, Dumnezeu şi Om, Te ştim pe Tine, Care în Chip de Negrăit Te-ai născut din Preacurata Fecioară, Iubitorule de oameni. De aceea Te rugăm, Mântuitorule, pentru rugăciunile Maicii Tale celei fără de prihană, mântuieşte pe cei binecredincioşi.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai dreptar şi chip al preoţiei, fericite, mai întâi în Tesalia şi apoi în cetatea lui Constantin, care împărăteşte peste toate cetăţile.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai adunat în sufletul tău, preafericite, virtuţile tuturor sfinţilor: lipsa de răutate a lui Moise, blândeţea lui David şi râvna lui Ilie. Pentru aceasta, te-ai arătat a fi locaş al lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te-ai asemănat neguţătorului bun, părinte preafericite, căutând mărgăritarul cu adevărat de mare preţ; şi aflându-l, te-ai arătat minunat, prin Razele Lui cele Strălucitoare şi pe Dumnezeu ai lăudat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Singura Viţă Adevărată, Preacurată, ai odrăslit în chip nelucrat Strugurele Cel Copt, Care picură vin dulce, îndulcind inimile celor ce te laudă pe tine.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce…

Pomenirea nevoinţelor tale cea strălucită şi de lumină purtătoare, răsărind în chip luminat, veseleşte, părinte, sufletele tuturor celor binecredincioşi; iar atingerea de sfintele tale moaşte îndulceşte simţirile lor, îndulcindu-le. Pentru aceasta, după cuviinţă te mărim, înţelepte Ierarhe Nifon, de Dumnezeu cugetătorule, părintele nostru.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Din Iudeea venind…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biserică însufleţită a Cinstitului şi Sfântului Duh te-ai făcut, învăţând pe credincioşi cu adăpările cele preadulci ale cuvintelor tale, îndemnându-i a cânta: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cetatea cea cu adevărat mai presus decât toate cetăţile se bucură că te-a câştigat pe tine păstor de la Dumnezeu. Şi luminându-se cu învăţăturile tale, acum cântă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată latura României mărturiseşte puterea darurilor tale, pentru că la intrarea ta în ea ai săvârşit vindecări; şi pe credincioşii de acolo i-ai îndemnat să cânte: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Tine, Cuvântul Cel mai presus de lumină şi Raza Tatălui, Hristos Domnul, Fecioara, Norul Cel Luminos, fără de sămânţă Te-a născut mai presus de minte şi de cuvânt. Pentru rugăciunile ei, Mântuitorule, mântuieşte pe cei ce Te laudă pe Tine.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un fulger a strălucit peste tot pământul viaţa ta şi puterea graiurilor tale şi a vieţuirii tale celei minunate, care veseleşte inimile tuturor credincioşilor care neîncetat cântă: preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Supunându-te Legii, cuvioase, ai plecat din pricina împărţirii părerilor, din scaunul patriarhal; dar, ca pe o comoară prea scumpă, te-a primit Ţara Românească, iar mai marele poporului ei ţi-a încredinţat, după vrednicie, toată ocârmuirea Bisericii ca să-i aduci pe ei lui Dumnezeu, fericite.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Părinte şi Fiule fără de început, Mântuitorule şi Duhule Cel Dumnezeiesc, Lumina Cea Întreită a unei Firi Nedespărţite şi Neapropiate, păzeşte pe cântăreţii tăi şi fereşte de necazuri şi de primejdii ţara aceasta şi pe cei ce cu dreaptă credinţă vieţuiesc în ea, ca să te laude fără încetare, Sfântă Treime, întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prealăudată, tu eşti Nădejdea, Aşteptarea şi Lauda mea, Ancoră şi Liman, Zid şi Întărire, Folositoare, Sprijin şi Scăpare. Pentru aceasta, nu mă lepăda, Preasfântă, pe mine cel ce scap la tine, ca să grăiesc cu credinţa: popoare, preaînălţaţi pe Ceea ce este plină de har.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a Iosif…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai alergat, Preafericite Nifon, de Dumnezeu înţelepţite, la locaşurile cele preadorite din Muntele Atos. Şi acolo ai pus cu bărbăţie biruinţă mai întâi asupra luptătorului împotrivă, oştindu-te cu tărie. Pentru aceea, ca un mare purtător de biruinţă, ai primit cununa cea neveştejită.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biserica Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan ai luminat, cuvioase şi obştea ei ai înconjurat-o cu îngrădiri tari, bine povăţuind pe cei din ea către păşunea cea nepătimitoare a Edenului cel nestricăcios şi către odihna cea veşnică.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Calea ta cea bună ai săvârşit şi credinţa ai păzit pe pământ, părinte, iar în ceruri ţi s-a păzit cununa dreptăţii, de care te învredniceşte pururea, împreună cu toţi sfinţii, proorocii, Apostolii şi ierarhii şi cu mucenicii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, Maica lui Dumnezeu, să ne izbăvim toţi cei ce vieţuim cu dreaptă credinţă în ţara aceasta de răutatea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, cu sprijinul tău, Preacurată şi cu rugăciunile robului tău, Sfântul Nifon, Ierarhul, apărătorul nostru.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu…

Învăţând înţelepciunea cea de sus şi primind bogăţia cea de taină, ai îmbogăţit pe toţi credincioşii, preasfinte, cu cuvintele veselind inimile dreptcredincioşilor şi înecând taberele necredincioşilor. Pentru aceea, după vrednicie, ai luat răsplătire ostenelilor tale, cununa din darul cel de sus, Sfinte Ierarhe Nifon, părintele nostru. Iar acum roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat…

Suindu-Te cu ucenicii în Munte şi strălucind întru Slava Tatălui, au stat înaintea Ta Moise împreună cu Ilie. Căci Legea şi proorocii ca pe Dumnezeu Te slujesc pe Tine, a Cărui existenţă firească de Fiu mărturisind-o, Te-a numit Fiu pe Tine, Părintele Ceresc, pe Care împreună cu Tine, Fiule şi cu Duhul Sfânt Îl slăvim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>