1 octombrie 2017: Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Anania, unul din cei şaptezeci

Sfântul Apostol Anania

Troparul Sfântului Apostol Anania, unul din cei şaptezeci, glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte Anania, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să deschidem gură lăudătoare, să ne luminăm limba toţi credincioşii, întru pomenirea Apostolului Anania, Arhipăstorul şi cu dânsul să cântăm Dumnezeului nostru.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mirelui Celui Preacurat, lui Hristos, a adus Sfântul Anania măritul, pe Mireasa cea Nespurcată, Bi­serica aceasta de aici; cu care, luminat, Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întâi ucenic fiind, ucenicului celui nou, prigonitorului celui de demult, i-ai dat să vadă, Sfinte Anania şi cânţi cu dulceaţă: Dum­nezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cetele îngereşti şi omeneşti, pe tine, Maică Nenuntită, neîn­cetat te laudă; că pe Ziditorul lor ca pe un Prunc, în braţele tale L-ai purtat.

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând poruncilor învăţă­torului tău, ai fost arhiereu şi jertfă, purtătorule de chinuri, Apostole.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunile tale cele bine îmblânzitoare, Milostiv fă pe Mântuitorul, celor ce te laudă pe tine, Sfinte Anania, Apostole.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată pornirea fiarei a legat-o ţie Domnul, arătându-se în lu­mină în chip de negrăit, întune­când faţa lui.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine toţi creştinii te-am agonisit Scăpare şi Zid al nostru; pe tine te mărim neîncetat, Ceea ce nu ştii de mire.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, Taina rânduielii Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preamărit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De Tine fiind învăţat, Hris­toase, cu patimile a biruit moar­tea Sfântul Anania, cel pururea mărit, luând de la Tine plată.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ucenic ai fost Cuvântului Celui prigonit, Sfinte Apostole Anania şi învăţător celui ce prigonea dreapta credinţă.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-a Domnul lui Saul, celui fără de ochi, pe tine cel ce te ascundeai şi te-ai făcut mij­locitor, Apostole Anania, vindecării lui.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Dumnezeu pe Care L-ai născut, Preacurată Fecioară, roagă-L să mântuiască de toată primejdia, pe toţi cei ce te lau­dă pe tine.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul? Ci, mă întoarce şi la lumina Poruncior Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Celor ce sunt în vifor, liman Dumnezeiesc te-ai arătat şi celor din întuneric, rază, izvor pururea curgător şi lumină ne­apropiată te-a făcut, Apostole Anania, Preafericite, Cel Ce cu milosti­vire Se odihneşte întru tine, ca într-un ucenic vrednic de vedere.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce vede cele ascunse şi mai înainte de naştere ştie toate, ţie celui ce te ascundeai, ţi-a arătat pe soarele ce se tăi­nuia, pe cel ce era prigonitor oarecând, pe apărătorul, cel ce nu de multă vreme se împotri­vea adevărului.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfârşitul venirii Tale este rânduiala Ta cea neurmată; că, prin aceasta, Mântuitorule, moartea cea înfricoşătoare de nimic s-a făcut. Pentru aceasta, Apostolul Anania, ca un ucenic şi ie­rarh, pentru tine bucurându-se, a fost înjunghiat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Una care ai zămislit pe Făcătorul tuturor şi Domnul, toate neamurile omeneşti, Cu­rată, pe tine te fericesc; şi căpe­teniile cele gânditoare ale celor fără de trup, te măresc ca pe o Maică a lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Curăţeşte-mă Mântuito­rule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă ridică din adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine strig şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

A sluji lui Dumnezeu Celui Viu, învăţându-te preasfinte şi stri­când obiceiul cel rău de multe fe­luri al celor fără de minte, ai învăţat, Sfinte Anania, să cinstească Dumnezei­rea Cea în Trei Ipostasuri.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind în mâinile tale, Apostole Ana­nia, cârma Bisericii, la Ocârmuitorul Hristos ai venit, Apostole şi pe aceasta ai îndreptat-o cu Duhul, ca pe o Corabie Dum­nezeiască.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpâne, Cel Ce ai zidit în­dată pe vasul alegerii Tale celei preadrepte, descoperindu-l mă­ritului Tău ucenic, când se ruga, i-ai poruncit a-l trimite pe calea cea dreaptă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca un Chivot Însufleţit, ai încăput pe Dătătorul de Lege; şi ca o Biserică Preasfântă ai primit pe Sfântul, Cel Ce s-a făcut Om pentru facerea de bine a oame­nilor, Maică Fecioară.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea întru rugăciuni…

Cel ce întru rugăciuni eşti cald folositor şi celor ce cer, eşti grabnic ascultător, primeşte rugăciunea noastră, Sfinte Apostole Anania şi te roagă lui Hristos să ne miluiască pe noi, Cel Ce Unul este întru Sfinţi Preamărit.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii cei ce merseseră din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să trâmbiţeze înţelepţeşte, turma cea de Dumnezeu aleasă, cu trâmbiţă bine glăsuitoare, chinurile păstorului şi Apostolului Anania, strigând lui Hristos, Începăto­rul păstorilor: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să te mărească, Sfinte Anania, pe tine, ucenicul lui Dumnezeu, ie­rarhul cel credincios şi mărturisitorul Dumnezeieştilor Patimi, cinstita Biserică, strigând lui Hristos: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu pentru temerea de moar­te, ci pentru dragostea turmei ascunzându-te, pe lup ca pe un miel văzându-l îmblânzit, Sfinte Ana­nia, ai strigat: Dumnezeul pă­rinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din feciorescul pântece Întrupându-Te, Te-ai arătat spre mântuirea noastră, Hristoase; pentru aceasta, pe a Ta Maică ştiind-o de Dumnezeu Născă­toare, cu mulţumire strigăm: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

De şapte ori a ars nebu­neşte tiranul haldeilor cuptorul, pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia cu Putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Străin lucru socotea Prealăudatul Anania puterea cea răpitoare a pierzătorului turmei Tale, Stăpâne, mutarea cea mai presus de cuvânt, spre păstorescul cin! Pentru aceasta, săltând, a stri­gat: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să se bucure, astăzi şi să sal­te cu Duhul, întru tot lăudată şi fericită cetatea ta, dobândind a ta folosinţă şi mulţumind Dă­tătorului şi să strige: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, po­poare preaînălţaţi pe Hristos în veci!

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Porunca cea de viaţă făcă­toare, Sfinte Apostole Anania Preacinstite, Puterea cea de lumină făcătoare a Celui Văzut, lui Saul ai propovăduit-o şi i-ai îndreptat orbi­rea, palmele tale cele tămădui­toare punându-ţi peste dânsul; săgeţile balaurului le-ai smuls ca pe nişte solzi, strigând: preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Mântuitoare în nevoi şi Caldă Folositoare tuturor celor ce sunt în necaz, Prea­sfântă Stăpână, milostiveşte-te şi mă miluieşte şi mă ridică pe mine cel căzut, dându-mi mână de ajutor mai înainte de sfârşit, ca să nu mă împresoare noaptea morţii dormind; şi aşa, după datorie, să te măresc pe tine în veci.

 

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

De tine Maică a lui Dumnezeu şi Fecioară, cea Ne«ispitită de nuntă, pe tine Ceea ce ai născut mai presus de minte, prin cuvânt pe Dumnezeul Cel Adevărat, pe cea mai Înaltă decât Preacuratele Puteri, cu doxologie fără tăcere te mărim.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Risipit-ai, întru tot lăudate, întunericul necunoştinţei şi Lu­mina Cea în Trei Ipostasuri, cu adevărat ai strălucit-o Damas­cului. Deci, ca un părinte iubitor de fii şi ca un mai mare păs­tor de bine doritor, în dreaptă credinţă păzeşte pe poporul tău.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Această prăznuire de peste an săvârşind, veniţi cu raze de lumină strălucitoare, cu sufle­tească vrednicie, să lăudăm în­treit strălucită fapta cea bună a Apostolului Anania, slujitorul Preasfintei Treimi şi propovăduitorul.

Stih: Sfinte Apostole Anania, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, vrednicia ta cea mai pre­sus de om, Sfinte Preafericite Anania! Căci ca un ucenic iubit ai fost şi ca un păstor te-ai odihnit şi ca un purtător de chinuri, cu Hristos împreună te-ai preamărit, cu cununi ca un mucenic fiind împodobit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată cu totul fără pri­hană, Ceea ce eşti Vasul bunei miresme, cere de la Hristos pe Care L-ai născut, să dăruiască celor ce domnesc biruinţă şi poporului iertare din jugul ro­biei, căci pe tine neîncetat de mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Patimilor lui Hristos părtaş te-ai arătat, Apostole înţelepte şi însuţi văzătorule al Cuvântu­lui; că, bând paharul, te-ai sfâr­şit prin sânge. Ci, ca unul care eşti împreună şezător şi moşte­nitor, roagă-L pentru pacea lu­mii, ca pe un Iubitor de oameni.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună…

Pe Dumnezeul şi Domnul Cel Ce din tine S-a Întrupat, pentru noi cei stricaţi cu păcatele, roa­gă-L cu căldură, să Se milostivească spre noi şi să-Şi întoarcă mânia şi iuţimea Sa, Curată, de la cei ce cinstim cu credinţă şi lăudăm neîncetat stăpânirea şi puterea ta.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună…

Pe Cruce văzându-Te pe Tine Hristoase Maica Ta, spânzurat de bunăvoie în mijlocul tâlha­rilor, sfărâmându-se ca o Maică la rărunchi a zis: Fiule Cel Ce eşti fără de păcate, cum fără dreptate pe Cruce, ca un făcă­tor de rele eşti pironit, neamul omenesc, vrând a-l învia ca un Preabun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>